Tânăr suspectat că ar fi agresat doi soți care îl găzduiau, decedat după ce a căzut de la etajul zece
Tânăr suspectat că ar fi agresat doi soți care îl găzduiau, decedat după ce a căzut de la etajul zecePotrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, la data de 20.11.2021, după miezul nopţii, Secţia 13 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că el şi soţia sa au fost agresaţi, în locuinţă, de un cunoscut, pe care îl găzduiseră temporar, pentru a-l ajuta să-şi găsească o locuinţă cu chirie.
„La faţa locului, s-au deplasat poliţişti din cadrul secţiei, constatând că persoanele care au sesizat situaţia părăsiseră apartamentul, în interior rămânând bărbatul reclamat ca agresor.
Uşa de acces în locuinţă era încuiată, iar din interiorul casei ieşea fum.
S-a delimitat zona, pentru a facilita intervenţia pompierilor, în timp ce bărbatul rămas în locuinţă arunca cu diverse obiecte, producând avarii la autoturismele parcate în faţa imobilului“ - au precizat polițiștii.
La fața locului a fost solicitată prezenţa luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, a negociatorilor, dar şi a echipajelor de descarcerare.
Persoanele vătămate, soţ şi soţie, au primit îngrijiri medicale la faţa locului.
Sursa foto cu rol ilustrativ: Arhiva ZIUA de Constanța„În pofida eforturilor depuse pentru a determina persoana să se liniştească şi să coopereze, bărbatul în cauză s-a precipitat de la etajul 10.
A fost preluat de echipajele de prim ajutor şi transportat la spital, dar, ulterior, a fost pronunţat decesul.
Cercetările au fost preluate de Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul bărbatului de 28 de ani“ - au mai precizat anchetatorii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp