Tănăra care își prinsese capul în trapa mașinii a ieșit din comă! Starea ei s-a ameliorat
Tănăra care își prinsese capul în trapa mașinii a ieșit din comă! Starea ei s-a ameliorat
22 Jun, 2020 14:54
ZIUA de Constanta
3882
Marime text
- Victima este acum conștientă și cooperantă
Surse avizate au confirmat pentru ZIUA de Constanța că aceasta a ieșit din comă și a fost mutată de la Terapie Intensivă pe secție. Potrivit acelorași surse, tânăra este acum conștientă și cooperantă.
Amintim că accidentul neobișnuit în care a fost implicată fata a avut loc sâmbătă dimineața.
Iată datele oficiale puse la dispoziție cu această ocazie de către Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța:
În această dimineață (nr., sâmbătă) în jurul orei 06.05, polițiști din cadrul Secției 4 au fost sesizati privire la faptul că o femeie și a prins capul între haion și sistemul de decapotare al autoturismului.
Incidentul a avut loc pe strada I. L. Caragiale - intersecție cu Spătarul Nicolae Milescu, din municipiul Constanța.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că victima se afla pe bancheta din spate, iar în momentul în care a fost activat sistemul de decapotare de către pasagera din dreapta-față, capul i-a fost prins între haion și sistemul de decapotare.
Femeia are 32 de ani și a fost transportată la spital în stare comatoasă.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În autoturism se aflau conducătorul auto și 3 femei, se arată în comunicatul IPJ Constanța.
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii