Tararache vrea neaparat in libertate
Tararache vrea neaparat in libertate
15 Mar, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
752
Marime text
Incercarea moarte n-are!
Magistratii de la Curtea de Apel Constanta s-au pronuntat, ieri, in cazul lui Nicolae Tararache, unul dintre barbatii implicati in furtul a 30 de tone de motorina din conductele Petrotrans. Astfel, dupa ce, in urma cu aproximativ o luna, judecatorii de la Tribunal au respins cererea de eliberare pe cautiune, ieri, aparatorul acestuia a inaintat recurs impotriva acestei decizii la Curtea de Apel. Numai ca si judecatorii de aici au respins aceasta solicitare, astfel ca Tararache va ramane in continuare in arest. Barbatul a fost arestat pe data de 14 ianuarie, iar conform declaratiilor date de catre procurori, el este acuzat ca a ridicat 22 de miliarde lei din contul societatii "Silva Impex" SRL, firma fantoma unde figura ca administrator sub numele de Robert Caracuta. De la data de cand a fost arestat, aparatorul acestuia a inaintat mai multe plangeri impotriva masurii de arest preventiv, pe motiv ca procurorii nu detin suficiente probe care sa-l inculpe, insa toate acestea au fost respinse de instantele constantene. Nicolae Tararache este acuzat de asociere in vederea savarsirii de infractiuni, complicitate la furt, fals, uz de fals, fals material in inscrisuri oficiale, fals intelectual si evaziune fiscala.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii