Tata si fiu, condamnati pentru viol
Tata si fiu, condamnati pentru viol
03 Dec, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
879
Marime text
Au primit ce-au meritat
Cei doi sunt acuzati ca au profitat de lipsa de la domiciliu a fiului si fratelui lor si au agresat-o pe concubina acestuia
Magistratii de la Tribunalul Constanta s-au pronuntat, ieri, in dosarul in care inculpati sunt Nelu si Catalin Iancu, tata si fiu, ambii acuzati de viol. Potrivit sentintei penale, primul a fost condamnat la 6,4 ani de inchisoare, iar cel de-al doilea la patru ani de detentie. De asemenea, cei doi au fost obligati la plata a 15 milioane de lei despagubiri materiale. Sentinta de ieri nu este definitiva si poate fi atacata cu apel la instanta superioara. Conform actului de inculpare, Ionela D., in varsta de 15 ani, locuia impreuna cu concubinul sau intr-un apartament din Navodari. In noaptea de 12 iunie a acestui an, tatal concubinului sau, Nelu Iancu, impreuna cu un alt fiu, Catalin, sub pretextul ca au venit in vizita, au intrat in apartamentul tinerei. Cei doi barbati au profitat de faptul ca minora era singura acasa, concubinul ei fiind plecat din tara, si au abuzat sexual de aceasta. Ionela D. a reusit sa scape din mainile barbatilor abia dimineata cand, profitand de neatentia acestora, a reusit sa fuga pe geam. Doar cu lenjeria intima pe ea, tanara a reusit sa ajunga la Politie unde a depus plangere impotriva violatorilor.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii