Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:34 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taxa de linişte din Constanţa, anulată! Autorităţile sunt nemulţumite. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel (document)

ro

09 Apr, 2016 00:00 2982 Marime text
Consiliul Local al municipiului Constanţa încearcă să anuleze decizia Laurei Dan Opariuc, judecător al Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal din Tribunalul Constanţa, care a anulat celebra taxă de linişte din Constanţa, Mamaia şi Satul de Vacanţă. Demersul Consiliului Local al municipiului Constanţa a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanţa. Până la acest moment, nu a fost stabilit primul termen de judecată. Decizia Curţii de Apel Constanţa va fi definitivă.
 
Taxa de linişte a fost încasată timp de 12 ani de la toţi operatorii economici, respectiv persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane juridice care desfăşoară activităţi economice pe raza municipiului Constanţa, în staţiunea Mamaia şi în Satul de Vacanţă, indiferent de locaţia acestora.
 
Amintim că taxa de linişte a fost anulată de Laura Dan Opariuc, magistrat al Tribunalului Constanţa, pe data de 21 decembrie 2015, în urma unui demers al Asociaţiei Constanţa Ia Atitudine (ACIA).
 
Judecătorul mai sus precizat şi-a motivat decizia spunând că „este absurd şi lipsit de orice fundament legal să se instituie o taxă pentru respectarea unor dispoziţii prevăzute şi sancţionate prin legi speciale şi pentru ca organele care au anumite atribuţii legale în acest sens să-şi respecte şi să-şi îndeplinească aceste atribuţii“.
 
Instanţa mai arată că cei care achită această taxă de linişte plătesc o anumită sumă de bani în schimbul prestării unui serviciu, „iar o persoană fizică sau juridică nu poate beneficia de un serviciu împotriva propriei sale voinţe“.
 
Mai mult decât atât, taxa de linişte putea fi instituită doar dacă se înfiinţa un serviciu public local nou, pentru a cărui funcţionare se stabileşte respectiva taxa specială, după cum se arată şi în motivarea deciziei Laurei Dan Opariuc.
 
„(…) Taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă, deşi, prin denumirea ei, arată că este destinată creşterii gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice, nu este percepută pentru funcţionarea unui serviciu public local, creat în interesul persoanelor fizice şi juridice, ci în interesul exclusiv al Municipiului Constanţa, pentru paza unor bunuri publice, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi faptelor ilicite, antisociale, manifestate prin cerşetorie, furturi, tâlhărie şi prostituţie, pentru combaterea comerţului stradal neorganizat, prevenirea depunerilor de moloz şi gunoi menajer şi pentru prevenirea lipirii de afişe pe faţadele clădirilor, stâlpi şi copaci, iar acestei taxe nu îi corespunde nicio contraprestaţie în folosul reclamantului“, potrivit documentului mai sus precizat.
 
Motivarea deciziei Laurei Dan Opariuc poate fi citită integral accesând secţiunea „Documente“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii