Tragedia nopții în România. Bărbat decapitat de un tren privat. Și salvatorii s-au îngrozit la așa nenorocire. Poliția face anchetă
Tragedia nopții în România. Bărbat decapitat de un tren privat. Și salvatorii s-au îngrozit la așa nenorocire.
21 May, 2018 02:37
ZIUA de Constanta
7170
Marime text
Un grav accident feroviar a avut loc, puțin inainte de miezul nopții, pe raza localității Homorâciu, comuna Izvoarele, din județul Prahova.
Raluca Vasiloae, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că ”un bărbat, în vârstă de 42 de ani, a fost lovit de trenul accelerat privat care circulă pe ruta Măneciu-Ploiești”.
La locul intervenției a fost trimis un echipaj SMURD care efectiv s-a îngrozit de ce a văzut.
Poliția, sosită la eveniment, a declan;at o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia și să afle dacă a fost un accident sau sinucidere.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga pentru efectuarea necropsiei.
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanta

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii