Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:20 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedia nopții. Un om a murit în județul Olt. Carambol rutier între un autoturism, un tractor și un camion (galerie foto)

ro

14 Jul, 2021 03:39 2479 Marime text
 
  • Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, au intervenit pe Drumul Naţional 64, în zona localității Strejești, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier.
 
Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, spune că la fața locului a acționat și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, iar în accident au fost implicate un autocamion, un autoturism și un tractor, în care se aflau doar șoferii.
 
„La sosirea echipajelor, cei trei șoferi se aflau în afara vehiculelor. Șoferul tractorului, în vârstă de 74 de ani, din comuna Strejești, prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat de medicul SAJ”, mai spune Băsășteanu.
 
Ceilalți doi șoferi, în vârstă de 27 și 42 de ani, nu prezentau urme vizibile de traumă, au fost asistați la fața locului și au refuzat transportul la spital.
 
Pompierii au intervenit și pentru spălarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului, care prezentau pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
 
Sursa foto: ISU Olt
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii