Tragedie din cauza vitezei! Doi tineri au murit arși, iar alți trei răniți în urma unui accident în Vrancea
Tragedie din cauza vitezei! Doi tineri au murit arși, iar alți trei răniți în urma unui accident în Vrancea
17 Nov, 2024 10:14
ZIUA de Constanta
489
Marime text
- Doi tineri au murit sâmbătă noapte, iar alţi trei au fost răniţi după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit, iar una dintre ele a luat foc. Conform unui comunicat remis duminică de IPJ Vrancea, accidentul s-a produs pe DN 2L, în Cartier Crucea de Sus din oraşul Panciu.
Din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Străoane-Panciu, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a intrat in derapaj şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat in coliziune cu un autoturism, condus de o tânără de 21 de ani, din Panciu, notează știripesurse.ro.
În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a luat foc, şoferul şi pasagera, de 17 ani, au murit, fiind găsiţi carbonizaţi în autoturism.
În celălalt vehicuul au fost identificate trei victime, două dintre acestea fiind rănite uşor, iar cea de a treia fiind rănită grav. Victimele au fost preluate de echipaje SAJ Vrancea şi transportate la spital.
Tânăra şoferiţă de 21 de ani a fost testată cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul dosarului penal întocmit pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Citește și
Știri ConstanțaAccident rutier în sensul de la Lidl din Tomis III, Constanța. Două autoturisme, implicate (FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii