Tragedie în județul Maramureș. Un copil s-a înecat într-o piscină
Tragedie în județul Maramureș. Un copil s-a înecat într-o piscină


"Poliţiştii Secţiei 2 Bogdan Vodă au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că un minor s-a înecat în piscina din curtea unui imobil din localitatea Ieud. Deplasaţi la faţa locului, lângă piscină, a fost identificat corpul unui băiat de 11 ani din Ieud, asupra căruia echipajul SMURD efectua manevre de resuscitare. Totodată, la faţa locului a intervenit şi un elicopter SMURD cu medic, care a continuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul minorului", au precizat reprezentanții IPJ Maramureș.
Din primele informații, nu au fost identificate urme de violenţă asupra victimei. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal din Sighetul Marmaţiei în vederea efectuării necropsiei, pentru a se stabili cu exactitate cauză decesului.
"În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă", au mai precizat reprezentanții IPJ Maramureș.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp