Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:30 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei case, două terenuri şi un Audi Averea şi interesele celui mai nou judecător din Constanţa (documente)

ro

02 Dec, 2014 00:00 4344 Marime text


Consiliul Superior al Magistraturii a decis, în cadrul ultimei şedinţe, înaintarea către preşedintele României a propunerii de eliberare din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a Octaviei Isabela Lupaşcu şi numirea ei în funcţia de judecător la Judecătoria Constanţa.




Magistratul a fost numit în funcţie la data de 29 iunie 2010, prin decret prezidenţial.

Potrivit ultimei declaraţii de avere, document completat la data de 14 iunie 2012 şi afişat pe site-ul CSM, Octavia Isabela Lupaşcu deţine, în Constanţa, un teren agricol, din 2003, în suprafaţă de 3,96 hectare, şi unul intravilan, din 2002, în suprafaţă de 550 de metri pătraţi. Magistratul are trei case în Constanţa - două apartamente (din anii 2000 şi 2004) şi o casă (din 2005). Noul judecător are, cel puţin conform declaraţiei de avere, un autoturism marca Audi, fabricat în 2010. În rubrica destinată veniturilor, magistratul a notat în declaraţia sa de avere un venit anual de 55.803 lei, precum şi suma de 5.400 de lei, reprezentând venituri din cedarea folosinţei bunurilor (închirierea unui apartament). Octavia Isabela Lupaşcu a mai declarat că nu este asociat sau acţionar la societăţi comerciale, companii/societăţi naţionale, instituţii de credit, grupuri de interes economic şi nici membru în asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii