Trei masini de Bulgaria in puterea noptii Jaf la exchange-ul lui Gica Slabu
Trei masini de Bulgaria in puterea noptii: Jaf la exchange-ul lui Gica SlabuAcesta este scenariul după care se pare că s-ar fi desfăşurat atacul dat la casa de schimb valutar a afaceristului Gheorghe Slabu, preşedintele CS Tomis. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, cei care i-au alertat pe poliţiştii Secţiei 2 au fost reprezentanţii unei firme de pază. Aceştia le-au spus oamenilor legii că, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 0.00, s-a declanşat alarma la schimbul valutar din magazinul Alfa-Beta, din piaţa Tomis III. „Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat faptul că persoane necunoscute au pătruns în interiorul punctului de lucru prin forţarea uşii de acces din termopan şi au sustras o casă de bani din metal, ce conţinea suma de 1.150 de euro, 1.550 de dolari şi aproximativ 1.500 de lei", spun reprezentanţii IPJ. În contextul în care firma este asigurată cu supraveghere video, în stare de funcţionare, dar şi cu sistem de alarmă monitorizat de o societate de protecţie, rămâne aproape de neînţeles precizia cu care au acţionat hoţii şi modul lor de operare. De altfel, se pare că indivizii au fugit cu casa de valori a schimbului. La momentul sesizării faptei, poliţiştii Secţiei 2, alături de ofiţerii Serviciului Investigaţii Criminale şi mai mulţi specialişti criminalişti au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întreprins investigaţii în zonă. La acest moment, cercetările sunt în plină desfăşurare pentru identificarea şi depistarea autorilor atacului dat la schimbul valutar al lui Gică Slabu. Contactat telefonic, ieri după-amiază, afaceristul a precizat că nu poate să vorbească, dat fiind că se afla la Poliţie, însă a cerut să fie sunat din nou, în scurt timp. Ulterior însă acesta nu a mai răspuns la telefon.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- enciu 12 Mar, 2010 18:35 slabu asta chiar este un afacerist prost el este de meserie Tambalagiu pt cine nu stie ,si de unde atata desteptaciune sa traiasca clanul mazare ,ca este prieten cu ei l-am vazut de foarte multe ori in preajma lor
- Andrei Gheorghe 12 Mar, 2010 11:27 Cum sa lasi frate bani peste noapte in casa de bani. Cat creier de gaina sa ai sa faci asa ceva? La cata foame este ...vai mama voastra de afaceristi cinstiti