Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:35 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei persoane reținute la Tulcea pentru trafic de droguri! Ce au stabilit procuroriii DIICOT (GALERIE FOTO)

ro

20 Mar, 2024 12:58 1219 Marime text
Sursa foto: DIICOTLa data 19.03.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea a 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată  și deținerea, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.

Potrivit DIICOT, din materialul probator administrat  a rezultat că, în luna martie 2024, unul dintre inculpați a deținut și comercializat, în mod repetat, ecstasy (MDMA- drog de mare risc) către consumatori de pe raza județului Tulcea.

De asemenea, acesta a vândut 30 de asemenea comprimate către coinculpați, care  le-au achiziționat  în scopul revânzării.

Cu privire la unul dintre inculpați s-a reținut și faptul  că  a deținut, fără drept, droguri de risc (canabis) pentru consum propriu. 

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au  fost identificate şi ridicate alte  470 de comprimate ecstasy, precum și alte mijloace de probă.

„Astăzi,  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus  arestarea preventivă a celor 3 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea.       
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea Serviciului Teritorial al  Poliției de Frontieră Tulcea și jandarmilor Inspectoratului de  Jandarmi al Județului Tulcea.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii DIICOT

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii