Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:55 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei terenuri, şase case şi trei maşini de lux Iată averea comandantului Poliţiei de Frontieră din Aeroporul Kogălniceanu (document)

ro

29 Oct, 2011 01:00 4519 Marime text
03_avere_Aero-Kogalniceanu_9.jpgComisarul de poliţie Neculai Vlad Soroceanu, şeful Punctului de Trecere a Frontierei din Aeroportul Mihail Kogălniceanu, are o avere de invidiat. Astfel, potrivit ultimei declaraţii de acest gen, document completat pe data de 17.05.2011, comisarul de poliţie Neculai Vlad Soroceanu deţine nici mai mult, nici mai puţin decât şase case, trei automobile de lux, printre care un Audi Q7, trei terenuri şi un spaţiu comercial. Deşi am încercat să luăm legătura cu şeful Punctului de Trecere a Frontierei din Aeroportul Mihail Kogălniceanu pentru a afla reţeta succesului, acest lucru nu a fost posibil, dat fiind că fericitul proprietar al bunurilor mai sus precizate se află în concediu medical.

Conform celor consemnate în propria declaraţie de avere, document care se află postat pe site-ul oficial al Poliţiei de Frontieră, comisarului de poliţie Neculai Vlad Soroceanu i-a fost atribuit, în anul 1991, un teren intravilan, în suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi, iar în 2007 şi-a cumpărat alte două terenuri intravilane în suprafaţă totală de aproximativ 3.000 de metri pătraţi. În ceea ce priveşte clădirile, şeful Punctului de Trecere a Frontierei din Aeroportul Mihail Kogălniceanu a mai consemnat în declaraţia sa de avere cinci case de locuit, un apartament şi un spaţiu comercial. Casele au fost dobândite în decursul anilor 1991 - 2007 şi au suprafeţe de 250 de metri pătraţi, 128, 110, 160 şi 315 metri pătraţi. Spaţiul comercial a fost dobândit în 2008 şi este în suprafaţă de 360 de metri pătraţi. Tot în 2008, comisarul Neculai Vlad Soroceanu a intrat în posesia singurului apartament, în suprafaţă de 38 de metri pătraţi. Situaţia este la fel de interesantă şi în privinţa autoturismelor din parcarea comisarului Soroceanu. Comandantul Punctului de Trecere a Frontierei din Aeroportul Kogălniceanu are la scară un Audi A6 (fabricat în 2005), un Audi A4 (fabricat în 2006) şi piesa de rezistenţă un Audi Q7 fabricat în 2008, auto dobândit prin intermediul unui leasing, care este în derulare. Fără cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoare de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, Neculai Vlad Soroceanu are de achitat către Auto Porsche Leasing, până în 2013, suma de 73.000 de euro, bani contractaţi în 2008. Şeful Punctului de Trecere a Frontierei din Aeroportul Mihail Kogălniceanu nu are, cel puţin potrivit declaraţiei de avere, bunuri sub formă de metale preţioase, obiecte de artă ori de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro. Mai mult decât atât, comisarul Soroceanu nu are conturi/depozite bancare, plasamente, investiţii directe şi nici nu a acordat împrumuturi a căror valoare pe piaţă însumată a tuturor depăşeşte suma de 5.000 de euro. Venitul salarial anual al comisarului Neculai Vlad Soroceanu a fost de 74.447 de lei. În ceea ce priveşte veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, şeful Punctului de Trecere a Frontierei din Aeroportul Mihail Kogălniceanu a consemnat un venit anual de 13.741 de lei, în timp ce soţia sa a înregistrat suma de 11.332 de lei, şi copilul - student anul III, la Universitatea Politehnică - Facultatea Transporturi a câştigat 3.500 de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • banel 29 Oct, 2011 10:50 nu e un tip prea destept, dar are o nevasta care stie cum sa pacaleasca oamenii. are o firma de imobilirae prin care a speculat si pacalit sute de oameni. cautati si veti vedea!