Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:18 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei tineri, arestați după ce au furat blugi de firmă în valoare de 100.000 euro. Hoții acționau la comandă (VIDEO)

ro

18 Apr, 2022 14:43 1552 Marime text
Furt Foto Poliția Română
  • Trei tineri din Prahova au produs un prejudiciu uriaș unei firme de confecții din Buzău. Au intrat în sediul societății și au furat sute de perechi de blugi de firmă, provocând firmei o pagubă de 100.000 de euro.


Tinerii prahoveni, cu vârste cuprinse între 24 și 42 de ani, au dat lovitura în două nopți. Prima dată au intrat prin efracție în sediul firmei la finele lunii septembrie, anul trecut.

Au revenit, apoi, la jumătatea lunii februarie, anul acesta. Nu au ales o societate oarecare, ci una care fabrică blugi sub cele mai cunoscute branduri internaționale, pentru diverse țări. Blugii aveau un preț de piață de 700-800 de euro/ bucata. Hoții acționau la comandă. Clienții le spuneau ce tip de produs își doresc și ce mărime. Mai mult, potrivit unor surse apropiate anchetei, hoții aveau sarcina de a verifica marfa furată ca nu cumva blugii să aibă defecte de fabricație. Având comenzi suficiente, hoții prahoveni au intrat în sediul societății și au furat aproape 600 de perechi de blugi.

“Din cercetări a reieşit că, în nopțile 30 septembrie/1 octombrie 2021 şi 16/17 februarie a.c., bănuiții ar fi pătruns, prin forțarea unei ferestre, într-o societate comercială din municipiul Buzău, de unde ar fi sustras 570 de articole de îmbrăcăminte de marcă înregistrată. Prejudiciul este estimat la 100.000 de euro”, se menționează într-un comunicat de presă remis de IPJ Buzău.

După ce reprezentanții firmei au sesizat furtul, au fost alertați polițiștii. La finele săptămânii trecute, după ce i-au identificat pe hoți, oamenii legii au descins la locuințele acestora.

“ În ziua de 14 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare 5 mandate de percheziții domiciliare la imobilele utilizate de persoanele bănuite. În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe medii de stocare și un autoturism a cărei proveniență nu a putut fi dovedită de către bănuiţi cu documente legale. Autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor şi clarificării situaţiei juridice a acestuia.  Față de cei 3 prahoveni a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în ziua de 15 aprilie a.c. judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.”


Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili în ce circumstanțe s-a produs furtul și cum au reușit hoții să intre în sediul fabricii fără a fi observați.
 







Sursa sansanews.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii