Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:10 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanţa, prima condamnare în dosarul „Vom arunca România în aer!“

ro

28 Nov, 2015 00:00 2070 Marime text
Tribunalul Constanţa a dat, ieri, prima soluţie în dosarul sirianului care, în glumă, ar fi ameninţat: „Vom arunca România în aer şi o vom rade de pe faţa pământului, dacă vom considera necesar, pentru a ne răzbuna!“.
 
În fapt, cel în cauză a fost trimis în judecată pentru trafic de migranţi, alături de o altă persoană, iar în faţa judecătorilor, el a spus că nu are, de fapt, gânduri teroriste şi ar fi ameninţat deoarece copilul său, de numai şase ani, ar fi început să plângă, iar poliţiştii nu l-au lăsat să-l ia în braţe.
 
Revenind la dosarul penal privind presupusul trafic de migranţi, ieri, judecătoarea Laura Monica Tănase, din Tribunalul Constanţa, le-a aplicat celor doi câte 1,6 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Bărbaţii au mai fost obligaţi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
 
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa arată că, „în noaptea de 23/24 august 2015, după ora 1.15, organele de poliţie de frontieră i-au depistat pe cei doi inculpaţi înlesnindu-le fraţilor lor - migranţi, cetăţeni sirieni - trecerea ilegală a frontierei bulgaro-române în zona oraşului Negru Vodă din judeţul Constanţa“.
 
„Primul dintre inculpaţi a fost depistat în punctul de trecere a frontierei Negru Vodă, între Bulgaria şi România, având în autoturismul condus bunuri şi acte de identitate ale celor doi fraţi migranţi, după ce îi transportase cu autoturismul prin Bulgaria până la frontiera românească, iar al doilea inculpat a fost depistat pe raza oraşului Negru Vodă, în timp ce patrula cu alt autoturism în apropierea graniţei, după miezul nopţii (adică exact atunci când cei doi migranţi au fost observaţi prin sistemul camerelor cu termoviziune trecând ilegal pedestru peste frontiera terestră), aşteptând să îi preia pe fraţii săi migranţi şi să îi transporte cu autoturismul spre Bucureşti“, au conchis procurorii.
 
Sentinţele aplicate de Tribunalul Constanţa nu sunt definitive, ele putând fi atacate la Curtea de Apel Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii