Trimişi în judecată de procurorii DIICOT, menţinuţi în arest la domiciliu
Trimişi în judecată de procurorii DIICOT, menţinuţi în arest la domiciliu
18 Feb, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2056
Marime text
Stelea Dumitrescu, Cristian Dumitru Vîrlan, Octavian Manafu şi Robert Matei au fost menţinuţi, ieri, în arest la domiciliu. Cei patru au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa pentru că ar fi comercializat canabis şi ecstasy în cluburile de pe litoral. Tot ieri, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de Octavian Manafu (controlor de trafic aerian la Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu“, fiul lui Ionel Manafu, fostul director al aeroportului, fost director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral şi fost consilier judeţean) şi i-a permis acestuia să părăsească imobilul în care execută măsura preventivă, în zilele de luni şi miercuri, între orele 13.30 şi 16.15, şi sâmbătă, între orele 9.30 şi 12.15. Bărbatul a primit „undă verde“ pentru a se deplasa la sediul unui cabinet psihologic.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii