Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:51 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trimisi in judecata pentru o frauda de jumatate de miliard de euro

ro

17 Jun, 2006 00:00 1585 Marime text

Florentina Livia Homoraceanu de 39 de ani, din Eforie Sud si Vasile Homoraceanu, de 52 de ani, din Miercurea Ciuc sunt acuzati de evaziune fiscala * Acestia achizitionau deseuri metalice feroase si neferoase reciclabile, iar ulterior le vindeau catre alte persoane * Anchetatorii sustin ca acestia nu intocmeau documente pentru tranzactii si nici nu treceau in contabilitate veniturile realizate * Seful Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Constanta, Aurelian Pavel a declarat ca dosarul a fost solutionat in numai trei luni de la primire

Politistii de la Crima Organizata au finalizat activitatile de urmarire penala dispuse in baza institutiei delegarii de catre procurorul desemnat din cadrul Serviciului Teritorial Constanta al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. Ca urmare a faptului ca ancheta a ajuns la final, Florentina Livia Homoraceanu de 39 de ani, din Eforie Sud si Vasile Homoraceanu, de 52 de ani, din Miercurea Ciuc au fost trimisi in judecata. Potrivit anchetatorilor, cei doi in calitate de persoane fizice autorizate au savarsit pe parcursul anilor 2000-2001 infractiuni de evaziune fiscala si au cauzat un prejudiciu de peste jumatate de miliard de euro. Din investigatiile anchetatorilor a reiesit ca cei doi au deschis in anul 1998 un PFA prin intermediul caruia achizitionau deseuri metalice feroase si neferoase reciclabile, iar ulterior le vindeau catre alte persoane. Ei nu intocmeau documente pentru aceste tranzactii si nici nu treceau in contabilitate veniturile realizate. In urma acestei activitati, ei au adus pagube mari bugetului statului constand in valoarea impozitului pe venit si a taxei pe valoarea adaugata sustrase de la plata. Acest dosar s-a aflat timp de mai multi ani la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta, apoi fiind declinat catre DIICOT. Seful Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Constanta, Aurelian Pavel a declarat ca dosarul a fost solutionat in numai trei luni de la primire. Sotii Homoraceanu au fost trimisi in fata instantei urmand sa fie judecati in stare de libertate. In alta ordine de idei, in acelasi dosar mai sunt judecate si alte persoane pentru spalare de bani, dar a caror cauza a fost declinata la Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii