Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:31 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Tulcea O adolescentă a sărit de la etajul 4 al unui bloc, pentru a se salva dintr-un incendiu (galerie foto și video)

ro

28 Oct, 2021 08:41 3239 Marime text
  • O adolescentă din municipiul Tulcea a sărit de la etajul al patrulea al unui bloc, iar alte două persoane s-au intoxicat cu fum, după ce apartamentul în care se aflau a fost cuprins de incendiu, noaptea trecută.
Adolescenta în vârstă de 15 ani a sărit de la etaj înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Ea a fost găsită conştientă în faţa blocului, cu multiple traumatisme provocate de căderea de la înălţime. 

Tânăra a fost transportată la spital, împreună cu cele două persoane intoxicate cu fum, care s-au autoevacuat din apartament. 

Oficial de la ISU „Delta” Tulcea

Pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină la un incendiu anunțat prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, în jurul orei 21:35, la un imobil de locuințe tip bloc din municipiul Tulcea, situat pe strada Eternității, 

Au intervenit de urgență 5 echipaje de pompieri cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, precum și o ambulanță SAJ.

Incendiul a izbucnit la un apartament situat la etajul patru și se manifesta generalizat într-un dormitor al imobilului. 

La sosirea forțelor de intervenție, în exteriorul blocului a fost găsită o persoană de sex feminin de aproximativ 15 ani, conștientă, ce prezenta multiple traumatisme (în urma căderii de la înălțime).

Aceasta a fost preluată de ambulanța SAJ tip C și transportată la UPU Tulcea. De asemenea, au fost transportate la spital, încă două persoane, ce s-au autoevacuat din apartament, intoxicate cu fum.


Prin intervenția promptă a pompierilor incendiul a fost lichidat în aproximativ 30 minute, împiedicând extinderea flăcărilor la restul locuinței.

UPDATE

Potrivit informațiilor noastre, adolescenta în vârstă de 15 ani este internată la o unitate spitalicească din municipiul Constanța, aceasta suferind o fractură de coloană.




Sursă foto: ISU „Delta” Tulcea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii