Tulcea Pontonul de la Mahmudia s-a scufundat. Care sunt explicațiile oficiale
Tulcea: Pontonul de la Mahmudia s-a scufundat. Care sunt explicațiile oficiale
15 Oct, 2021 16:43
ZIUA de Constanta
2498
Marime text
- În mediul online au aparut fotografii cu pontonul de la Mahmudia, inaugurat cu fast de Ministrul Muncii și mai mulți oficiali și care acum s-a scufundat.
Bogdan Simion, directorul Fundației SERA ROMÂNIA, precizează că din cauza condițiilor meteo și din cauza adâncimii mici a apei din acea zonă, vasul s-a sprijinit de fundul apei și a început să se încline. Î
În plus, ca urmare a unei defecțiuni la generatorul care asigura alimentarea electrică a pompelor de santină, menite să scoată apa, pontonul a început să ia apă.
El mai precizează că vasul nu este scufundat, ci a fost inundată o parte din subsol, fără să fi fost afectate dormitoarele sau cabinetele de terapie, iar situația se va reglementa în câteva zile.
Iată precizările oficiale SERA România
Venim cu o serie de precizări legate de situația pontonului de la Mahmudia.
De când a fost inaugurat și până când își va începe propriu-zis activitatea cu beneficiarii, pontonul a fost legat de mal la Mahmudia. Pentru a putea începe activitatea, mai sunt de parcurs câteva etape obligatorii: avem nevoie de rezolvarea transcrierii proprietății și de definitivarea și avizarea de finanțator a echipei tehnice și de management necesare (șeful de centru, echipa de terapeuți și echipa de supraveghere tehnică).
Este o echipă care va fi mobilă, formată din oameni care trebuie să aibă disponibilitatea de a locui o vreme pe ponton, în perioadele cu deplasări în Delta Dunării, ceea ce a generat un proces dificil și lung de recrutare.
Până atunci, am decis ca pontonul să fie menținut la mal, în Mahmudia.
De aseară și până azi dimineață, din cauza condițiilor meteo și din cauza adâncimii mici a apei din acea zonă, vasul s-a sprijinit de fundul apei și a început să se încline. În plus, ca urmare a unei defecțiuni la generatorul care asigura alimentarea electrică a pompelor de santină, menite să scoată apa, pontonul a început să ia apă. Precizăm că vasul nu este scufundat, ci a fost inundată o parte din subsol, fără să fi fost afectate dormitoarele sau cabinetele de terapie, iar situația se va reglementa în câteva zile.
Astăzi dimineață, am contactat specialiștii de la fața locului pentru a decide care este cea mai bună soluție de evacuare a apei și de punere pe linia de plutire corectă. Deja o firmă specializată lucrează în acest sens și, până la mijlocul săptămânii viitoare, vasul va fi repus pe linia de plutire.
Estimăm că centrul de recuperare își va începe activitățile cu beneficiarii în luna noiembrie.
Și noi ne dorim să rezolvăm cât mai repede această situație tehnică, un incident nedorit, și depunem toate eforturile în acest sens, astfel încât să putem demara activitatea centrului așa cum a fost programată.
În ceea ce privește finanțarea, menționăm că achiziția pontonului plutitor s-a făcut exclusiv din fonduri private, informează Bogdan Simion, directorul Fundației SERA ROMÂNIA.
Sursă fotot: Facebook/Dorelian Bellu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii