Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:41 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcean, acuzat că şi-ar fi ucis tatăl

ro

26 Oct, 2012 01:00 904 Marime text
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ştefănuţ Ghizilă, suspectat că şi-ar fi bătut şi ucis tatăl.

Poliţiştii spun că bărbatul a fost plecat, în data de 15 iunie 2012, împreună cu părintele său, într-o altă localitate, pentru a recupera de la foştii ciobani o căruţă şi un cal. Pe drumul de întoarcere către localitatea Valea Nucarilor, inculpatul a cumpărat de la un bar, aflat la marginea Tulcei, trei litri de bere. Până să ajungă înapoi acasă, a mai cumpărat încă cinci litri de bere, pe care i-a consumat, astfel că, în jurul orei 14.30, bărbatul se afla în stare de ebrietate.

Anchetatorii spun că inculpatul a început să adreseze reproşuri părinţilor săi. La solicitarea mamei acestuia, a intervenit un vecin, care a intenţionat să-l liniştească. După aproximativ două ore de stat de vorbă cu acesta, vecinul s-a întors la locuinţa sa.

La puţin timp după aceea bărbatul a început să facă scandal, iar mama acestuia a părăsit locuinţa, ascunzându-se în saivanul de oi din curte. Tatăl inculpatului a refuzat să plece de la domiciliul său, spunând că va sta până dimineaţă încuiat în casă. Din spusele martorilor, suspectul ar fi fost supărat în special pe faptul că părinţii săi îi dau dreptate fostei sale concubine, care îl părăsise cu o lună în urmă.

Ştefănuţ Ghizilă este acuzat că ar fi spart cu mâinile geamul de la uşa de acces, apoi ar fi luat un baston metalic, folosit de victima de 70 de ani. Acesta i-ar fi aplicat tatălui său o primă lovitură cu bucata de metal, după care, trăgându-l de haine, l-a scos afară, unde a continuat agresiunea.

Anchetatorii spun că în timp ce victima încerca să se ridice de la sol, inculpatul a călcat-o puternic cu piciorul peste cap, izbind-o cu violenţă de mai multe ori cu capul de beton. Văzând că părintele său este însângerat, după ce a aruncat cu apă peste acesta, suspectul s-ar fi retras în corpul său de casă, unde a continuat să consume băuturi alcoolice.

Nemaiauzind gălăgie, mama inculpatului s-a gândit că fiul său a adormit şi ieşind din saivanul unde se ascunsese şi-a găsit soţul decedat.

La data de 16 iunie, inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore de câtre procuror, iar în cursul zilei de 17 iunie a fost prezentat Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 29 de zile, dată de la care cercetările s-au desfăşurat cu inculpatul în stare de arest preventiv.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii