Turisti, pradati de hotii autohtoni
Turisti, pradati de hotii autohtoniO femeie venita in concediu la Costinesti si un turist german, cazat in statiunea Mamaia, au fost la sfarsitul acestei saptamani, tintele amatorilor de furturi * Doua telefoane, o camera digitala, un ceas, cateva haine si niste articole de plaja au devenit tentatiile mari si de nestapanit pentru doi hoti, unul din Constanta si unul din Costinesti * Ambii au fost depistati si retinuti de jandarmii din cadrul Gruparii de Jandarmi Mobile
Jandarmii din cadrul Gruparii de Jandarmi Mobile au depistat si retinut la acest sfarsit de saptamana, pentru infractiunea de furt, doi barbati. Primul dintre ei, Ionut Mauru, in varsta de 18 ani, din Constanta, a sustras dintr-o camera a hotelului Delfinul din statiunea Mamaia, mai multe bunuri. In seara de 24 iunie, Ionut Mauru, dupa un lung studiu asupra clientilor hotelului, a intrat in camera unui turist german, de unde stia cu siguranta ca are ce lua, si a sustras doua telefoane mobile, o camera foto digitala si un ceas. Tanarul a fost retinut de echipa de ordine si siguranta publica aflata in serviciul de patrulare pe plaja din zona Complexului Cleopatra, a doua zi dupa furt, in jurul orelor 19,00. Prejudiciul, care se ridica la suma de 15 milioane, a fost recuperat in proportie de 80%. Ionut Mauru a fost predat Politiei Mamaia, pentru continuarea cercetarilor. Ieri, jandarmii din cadrul Gruparii Mobile care asigura ordinea si paza in statiunea Costinesti au fost sesizati privitor la un furt dintr-o locuinta, mai exact din camera unei turiste. Aceasta a fost atentionata de o persoana care se afla prin apropierea casei in care turista isi inchiriase o camera, cum ca, un barbat a patruns in camera ei, de unde a sustras mai multe bunuri. In urma cercetarilor, s-a constatat ca vinovat de infractiunea de furt este Cristian Paduraru, de 34 de ani, din Costinesti. Barbatul, cu antecedente penale si recent eliberat din penitenciar, tot pentru infractiunea de furt, locuia la casa vecina. In jurul orelor 05,00, acesta se pare ca a sarit gardul si a patruns pe geam in camera turistei, de unde a sustras mai multe bunuri in valoare de aproximativ o mie de euro. O geanta, haine, la care se adauga cateva articole de plaja, au reprezentat tentatia pentru Cristian Paduraru. Ulterior, acestea au fost gasite la locuinta autorului, iar infractorul este cercetat in continuare de Politia din Costinesti.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp