Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:35 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ucis pe drumul spre examenul la universitate Dascălul Anghel, DN 2A şi afaceristul Bucurică

ro

01 Sep, 2011 00:00 3762 Marime text
profesor.jpgDupă ce o vară întreagă a participat conştiincios la cursurile pentru promovarea în gradul profesional următor, profesorul Ionuţ Anghel făcea o ultimă deplasare în Constanţa, pentru a susţine examenul. Duba particularului Bucurică l-a lovit în plin

Profesorul brăilean de limba română Ionuţ, Valentin Anghel, care a fost ucis într-un accident petrecut pe DN 2A, venise să dea examenul de la grad la Constanţa. După cursuri de pregătire ce au durat toată vara, Ionuţ Valentin Anghel, de 31 de ani, profesor la Şcoala de Arte şi Meserii Stăncuţa se îndrepta spre Constanţa să susţină examenul pentru gradul didactic II. Nu a mai apucat, pentru că maşina în care se afla a fost lovită în plin de dubiţa marca Mercedes a afaceristului prahovean Valentin Bucurică. Şoferul despre care Poliţia Rutieră spune că ar fi responsabil de producerea accidentului este asociat unic şi administrator al SC Valdela COM SRL Plopeni.

Accidentul în care şi-a pierdut viaţa profesorul brăilean s-a produs în urmă cu două zile, pe DN 2A Constanţa - Hârşova. Aşa cum aminteam în ediţiile anterioare, din cercetări a reieşit că Valentin Bucurică, de 31 de ani, a condus autoutilitara Mercedes PH 16 KAS şi circula dinspre Constanţa spre Hârşova. Pentru că nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, Bucurică a intrat cu maşina pe contrasens şi a lovit lateral Dacia BR 14 MAF, condusă de brăileanul Ionuţ Valentin Anghel, de 31 de ani. Lovitura a fost atât de puternică, încât autoturismul Dacia s-a răsturnat şi a ieşit în afara carosabilului. Profesorul nu a mai ajuns să-şi dea examenul de grad. Numele său figurează pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, în Tabelul cu personalul didactic înscris pentru obţinerea gradului didactic II. Cursurile au ţinut toată vara, iar în ultima decadă a lui august urma să fie susţinut examenul pentru următorul grad profesional. După ce o vară întreagă a participat conştiincios la lecţii, profesorul Ionuţ Anghel făcea o ultimă deplasare în Constanţa pe anul ăsta. Nu ştia că avea să fie chiar ultimul drum.

Trei miliarde, cifra de afaceri

La capătul opus, Valentin Bucurică s-a ales în urma accidentului cu dosar penal pentru ucidere din culpă, cazul aflându-se în lucru la Serviciul Rutier Constanţa. Potrivit informaţiilor oficiale, Valentin Bucurică figurează ca acţionar şi administrator al SC Valdela COM SRL, înfiinţată în 1995, cu sediul social declarat pe strada Biruinţei, la numărul 4, în Plopeni, Prahova. Firma se află în stare de funcţiune, iar activitatea principală este reprezentată de „comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare". Totuşi, este de menţionat că obiectul de activitate al firmei lui Bucurică pare să fi fost completat constant în ultimii ani. În 2004, de pildă, afaceristul prahovean adăuga societăţii sale activităţi privind transporturile rutiere de mărfuri. Iar aceasta, în condiţiile în care, în 2002, adăugase creşterea animalelor, creşterea porcinelor, creşterea păsărilor şi respectiv recuperarea deşeurilor şi resturilor de materiale reciclabile. În anul 2010, firma a raportat o cifră de afaceri de 349.741 de lei, un număr mediu de trei salariaţi, cheltuieli totale de 367.633 de lei şi profit net 0. De-a lungul anilor, societatea a figurat în datele oficiale ca neavând depus la Registrul Comerţului bilanţul anual pentru anii 2007 şi 2008.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • oana 07 Nov, 2011 18:36 D-zeu sal ierte...a fost un profesor extraordinar si un diriginte foarte bun....pacat ca numai e printre noi:((
  • geta 01 Sep, 2011 21:58 AM FOST ASTAZI LA INMORMANTARE... LACRIMI...DURERE... REGRETE... DUMNEZEU SA-L ASEZE PRINTRE INGERI !
  • geta 01 Sep, 2011 21:53 AM FOST ASTAZI LA INMORMANTARE.NU AM VAZUT DECAT LACRIMI , TRISTETE ,DURERE.TOATE ACESTEA NU SE POT EXPRIMA PRIN CUVINTE. E GREU... E FOARTE GREU... SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI SI RUDELOR !
  • stoian mirela 01 Sep, 2011 15:03 D-zeu sa-l odihneasca in pace..a fost un prof excelent si totodata un diriginte de neegalat....pacat...acum se afla printre ingeri....NU VA VOM UITA NICIODATA:((
  • tatu rodik 01 Sep, 2011 13:39 dumnezeu sa-l ierte
  • Ani DARIE 01 Sep, 2011 10:11 Sa iti fie tarana usoara , Ioane!