Un baietel de trei ani a murit ars de viu
Un baietel de trei ani a murit ars de viuÎn noaptea de luni spre marţi, poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi cu privire la un incendiu izbucnit la locuinţa Ionelei Petrache.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că femeia a părăsit domiciliul între orele 1.10 şi 1.40, împreună cu mama sa, pentru a aduce apă potabilă de la un izvor, moment în care cei trei copii minori ai săi, împreună cu alţi patru nepoţi cu vârste sub 12 ani, au rămas singuri în imobilul improvizat.
Incendiul, care a pornit de la o lumânare lăsată aprinsă pe masa din singura cameră de locuit a casei, a fost observat de un vecin care a intervenit pentru salvarea minorilor.
Patru dintre copii au reuşit să iasă singuri din camera incendiată, iar doi au fost scoşi din flăcări de către vecin.
Unul dintre fiii Ionelei Petrache, Alexandru Ion, de numai trei ani şi şapte luni, nu a mai putut fi salvat, întrucât tavanul locuinţei s-a prăbuşit peste el.
Corpul neînsufleţit al micuţului a fost transportat la morga spitalului din localitate pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp