Un bărbat a fost arestat preventiv pentru furt dintr-un complex comercial din Constanța
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru furt dintr-un complex comercial din Constanța
06 Mar, 2022 15:57
ZIUA de Constanta
1515
Marime text
Ca urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Secției 2 au depistat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, bănuit de comiterea faptei, anunță duminică, 6 martie, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța.
Astfel, potrivit sursei citate, sâmbătă, 5 martie, el ar fi sustras articole vestimentare dintr-un complex comercial din municipiul Constanța, prejudiciul fiind în valoare de peste 1.600 de lei. Acesta a fost recuperat și predat părții vătămate.
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat instanței de judecată care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Bărbatul în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, mai precizează IPJ Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii