Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:50 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o stâncă, în zona Lacul Roşu. Salvamontiștii l-au găsit după mai multe ore de căutări

ro

29 Jan, 2022 11:10 1215 Marime text
Un bărbat din Gheorgheni a murit, vineri seara, după ce a căzut de pe o stâncă, în zona Lacul Roşu, trupul acestuia fiind recuperat în timpul nopţii de salvamontişti, după o intervenţie dificilă, de mai multe ore.




Şeful Serviciului de Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că accidentul s-a produs în zona cabinei panoramice din Lacul Roşu, pe fondul neatenţiei şi a consumului de alcool.



Tânărul era însoţit de alţi trei bărbaţi, aceştia alertând salvamontiştii atunci când au văzut că prietenul lor nu mai revine la cabina panoramică.


 

"Un tânăr, de aproximativ 37 ani, a căzut în gol, în zona Lacul Roşu şi a murit pe loc. Toată ziua a fost la ture (montane-n.r.) după care s-au dus la cabina panoramică, unde au consumat băuturi alcoolice şi a ieşit, la un moment dat din cabină, nu ştim de ce, şi nu s-a mai întors.




Am fost alertaţi pe la 22.30 că nu mai revine, nu mai ajunge înapoi. Am mers cu două echipe din Gheorgheni şi din păcate l-am găsit căzut.


Nu ştim de ce a vrut să se ducă acolo, ce a vrut să facă, probabil pe fondul consumului de alcool şi al neatenţiei. (...) A fost un caz foarte, foarte greu, pentru că a trebuit să îl tragem înapoi, nu am putut să îl lansăm în jos, a trebuit să îl urcăm şi a fost nevoie de zece salvatori montani să putem să îl scoatem de acolo. A căzut aproape 80 de metri", a declarat Fekete Örs.




Acesta a atras atenţia în legătură cu consumul de alcool pe munte, care poate duce la astfel de evenimente tragice.


 

"Dacă nu respectăm muntele, asta se întâmplă. Din păcate, dacă mergem şi consumăm alcool, după care nu suntem atenţi, vin problemele. (...) A alunecat. Este zăpadă, este gheaţă, trebuie să fim foarte, foarte atenţi. Mai ales dacă mergem într-un astfel de loc, unde este prăpastie. Nu a fost atent, a băut (...). Nici nu ştiu de ce s-a dus în direcţia aceea, nu avea ce căuta acolo. A mers exact în direcţia în care nu avea ce căuta", a arătat şeful salvatorilor montani harghiteni.


Fekete Örs a mai spus că "muntele nu poate fi închis" şi că există indicatoare, avertismente care trebuie respectate.





Sursa foto cu rol ilustrativ: Facebook/ Salvaspeo România

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii