Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:23 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un bătrân de 81 de ani a agresat o persoană într-un magazin. Vârstnicul, recalcitrant, a fost imobilizat de poliţişti

ro

16 Jul, 2022 12:14 1157 Marime text
Imagine de la eveniment, foto: Poliția Română Un bătrân de 81 de ani a agresat o persoană într-un magazin din Lunca Corbului, judeţul Argeş, iar la sosirea poliţiştilor a fost agresiv.

Oficial de la IPJ Argeș

În urma informațiilor apărute în spațiul public, privind o intervenție a polițiștilor ce a implicat utilizarea forței în vederea imobilizării unei persoane și conducerii la sediul poliției, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:

În seara zilei de 15 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană vârstnică, posibil aflată sub influența alcoolului, ar fi agresat o altă persoană, în timp ce se afla în incinta unui magazin de pe raza aceleiași localități. 
Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la locul indicat, unde au identificat persoanele în cauză.

Având în vedere că la momentul intervenției, în prezența polițiștilor, cel în cauză s-a manifestat agresiv, fără a da curs solicitării polițiștilor de a înceta, acesta a fost imobilizat, încătușat și condus la sediul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului.

Persoana agresată de cel în cauză nu a dorit să formuleze plângere prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.a
În continuare, bărbatul în cauză, de 81 de ani, din aceeași localitate, a fost condus la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.




În acest context, amintim că Legea 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române (cu modificările aduse prin Legea 192 din 2019), are cuprinse în enunţ condiţiile în care poliţiştii pot utiliza forţa şi mijloacele din dotare, pentru îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu: 

Art.32^9 

(1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, poliţistul este îndreptăţit să utilizeze mijloace de constrângere, constând în: forţa fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau imobilizare; cătuşe sau alte mijloace care permit imobilizarea membrelor superioare şi/sau inferioare, denumite în continuare mijloace de imobilizare; mijloace neletale; arme albe şi de foc; mijloace adecvate sau, după caz, vehicule, pentru oprirea forţată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spaţii închise în care se găsesc persoane şi bunuri ori pentru înlăturarea unor obstacole.
(2) Folosirea mijloacelor de constrângere nu trebuie să depăşească, prin intensitate şi durată, nevoile reale pentru atingerea scopului intervenţiei.
(3) Folosirea mijloacelor de constrângere încetează de îndată ce scopul intervenţiei a fost realizat.
(4) Folosirea mijloacelor de constrângere se face în mod gradual, după avertizarea verbală prealabilă asupra utilizării acestora şi după acordarea timpului necesar persoanei pentru a se conforma solicitărilor legale ale poliţistului. În situaţia unei acţiuni violente iminente îndreptate împotriva poliţistului sau a altei persoane, mijloacele de constrângere pot fi folosite fără avertizarea verbală prealabilă.

(5) Folosirea mijloacelor de constrângere în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de lege înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea civilă a poliţistului pentru pagubele produse.
(6) Pentru pagubele produse prin faptele poliţistului prevăzute la alin. (5) se angajează răspunderea statului, în condiţiile legii.


Art.32^10 
(1) Poliţistul este îndreptăţit să folosească forţa fizică în scopul înfrângerii rezistenţei fizice a persoanei care, fără a folosi violenţa, se opune ori nu se supune solicitărilor legale ale poliţistului, potrivit art. 31 alin. (1) lit. m)-o) sau referitoare la:
a) conducerea la sediul poliţiei sau al altor organe judiciare;
b) efectuarea percheziţiei potrivit normelor de procedură penală, a controlului corporal şi al bagajelor persoanei legitimate, precum şi a vehiculului utilizat de aceasta;
c) aplicarea cătuşelor sau a altor mijloace de imobilizare.
(2) Folosirea forţei fizice nu trebuie să aibă ca scop provocarea unor suferinţe fizice, altele decât cele inerente înfrângerii rezistenţei fizice a persoanei
(3) Poliţistul este îndreptăţit să utilizeze mijloace adecvate pentru a opri şi a pătrunde în vehicule sau pentru a pătrunde în orice spaţii închise în care se află persoana care se regăseşte în situaţiile prevăzute la alin. (1), în scopul extragerii acesteia.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii