Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:16 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un judecător din Constanţa a fost suspendat din funcţie

ro

29 Jul, 2016 00:00 2290 Marime text


Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, ieri, suspendarea din funcţie, începând cu data de ieri, a lui Răzvan Vladimir Davidencu, judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, în prezent delegat la Judecătoria Hârşova.
 
Decizia este valabilă până la soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârii nr. 10J/25/05.2016.
 
Decizia atacată de Davidencu face referire la excluderea sa din magistratură.
 
Amintim că, aproape de finele lunii mai, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a anunţat că a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Răzvan Vladimir Davidencu. Astfel, secţia i-a aplicat magistratului judecător sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură“ pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99, lit. h), f), k) şi m) din acelaşi act normativ: „Nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”, „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu”, „absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat, sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului” şi  „nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.
 
Decizia CSM a fost atacată cu recurs de judecătorul constănţean, la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 
Răzvan Vladimir Davidencu nu este primul constănţean exclus din magistratură. În 2011, Dumitru Mircea Dinică, judecător la Judecătoria Constanţa, a fost exclus din magistratură, după ce mai multe grefiere au susţinut că ar fi fost hărţuite sexual de judecător. În replică, acesta a susţinut că a vrut să fie drăguţ cu colegele sale şi că a fost interpretat greşit. În 2012, Doina Drăguinea, fost preşedinte al Tribunalului Constanţa, a fost exclusă din magistratură, după ce ar fi fost constatate abateri disciplinare grave în activitatea judecătorului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii