Un judecător din Constanţa, promovat la Tribunalul Bucureşti. I-a condamnat pe Adrian Zglobiu şi pe Marcel Prodan
Un judecător din Constanţa, promovat la Tribunalul Bucureşti. I-a condamnat pe Adrian Zglobiu şi pe Marcel
10 May, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
3687
Marime text
Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca judecătorul Valentin Mihai, fostul preşedinte al Secţiei Penale din cadrul Judecătoriei Constanţa, să promoveze la Tribunalul Bucureşti.
Decizia este definitivă şi va fi pusă în aplicare începând cu data de 1 iulie.
Printre dosarele judecate de Valentin Mihai se află cel în care Adrian Zglobiu l-a scuipat pe fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, în Portul Constanţa.
În cauză, Zglobiu a fost condamnat la trei luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Aplicarea pedepsei închisorii stabilite a fost amânata pe un termen de supraveghere de doi ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei.
Un alt dosar judecat de Valentin Mihai a fost şi cel în care cunoscuta cântăreaţă din Constanţa Alexandra Stan a reclamat că a fost bătută de Vasile Marcel Prodan, cel care i-a fost manager.
Valentin Mihai l-a condamnat pe Prodan la şapte luni de închisoare cu suspendare. Totodată, Marcel Prodan a fost obligat să-i achite cântăreţei daune materiale de 193 de euro şi 10.000 de euro daune morale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii