Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:03 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou incendiu la Avicola Mangalia

ro

13 Jan, 2009 02:55 1585 Marime text
O hală aparţinând Fermei 1 din Mangalia a luat foc ieri, în jurul orei 12.00. Acesta este al treilea incendiu, în numai trei săptămâni, ce are loc la Avicola Mangalia. Primul dintre acestea a izbucnit în ajunul Crăciunului, 70.000 de pui de numai două zile şi clădirea societăţii făcându-se scrum. În noaptea de Revelion, un alt incendiu i-a scos pe pompierii din Mangalia la datorie. Au pierit în flăcări alte câteva zeci de mii de pui abia eclozaţi.
Pompierii din Mangalia au intervenit, în incendiul de ieri, cu două autospeciale. Se pare că Avicola Mangalia este urmărită de un adevărat ghinion în ultima vreme, asta în cazul în care cercetările specialiştilor nu vor dovedi că este vorba despre o mână criminală, care a provocat incendiile.
În urma rezultatelor anchetei pompierilor, poliţiştii din Mangalia vor prelua, la rândul lor, cazul: „Concluziile pompierilor vor fi continuate şi de o anchetă a poliţiei. Hala care a ars era pregătită de populare şi, din fericire, nu au mai ars păsări. Din primele date pe care le avem, se pare că principala cauză a incendiului o constituie încălzitoarele care funcţionau pentru a pregăti hala pentru primirea puilor. Însă nu ne putem pronunţa, încă, dacă incendiul a fost sau nu provocat intenţionat", ne-a declarat comisar şef Nicolae Mustăţea, adjunctul comandantului Poliţiei Municipiului Mangalia.
Din primele estimări ale proprietarului fermei, numai în primele două incendii valoarea pagubelor depăşeşte 100.000 de euro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii