Un nou tip de înșelăciune face victime printre persoanele în vârstă. Incredibil cum a fost păcăliți doi pensionari din Galați
Un nou tip de înșelăciune face victime printre persoanele în vârstă. Incredibil cum a fost păcăliți doiPotrivit IPJ galați, după primele verificări, polițiștii au stabilit că, în aceeași dimineață, la domiciliul persoanei în cauză s-a prezentat o femeie necunoscută care, sub pretextul că ar fi dorit să-i vândă un unguent medical, ar fi pătruns în locuința acesteia și, profitând de neatenția sa, ar fi sustras un plic în care se aflau 6 000 de lei.
„În urma cercetărilor și activităților investigative, polițiștii au identificat prezumtivul autor al faptei, o femeie, de 54 de ani, din municipiul Galați, și, în cursul acestei dimineți, au efectuat o percheziție la domiciliul acesteia, unde au găsit și ridicat 2 000 de euro și 170 000 de lei.
Extinzând cercetările, polițiștii au stabilit că, în data de 29 septembrie a.c., aceeași persoană ar fi comis o faptă de înșelăciune, solicitând și primind de la un bărbat, de 74 de ani, suma de 800 de lei, în schimbul procurării unui medicament“ - au precizta polițiștii IPJ Galați.
Femeia, cercetată pentru furt calificat și înșelăciune, a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
„Polițiștii recomandă cetățenilor ca, în cazul în care au fost victime ale unei fapte cu acest mod de operare și, până în prezent, nu au sesizat organele abilitate, să se adreseze urgent unității de poliție pe a cărei rază de competență domiciliază“ - au mai precizat polițiștii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp