Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:49 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un sef de la aeroport a confundat spaga cu recunostinta

ro

09 Feb, 2010 22:56 1955 Marime text
adrian_ionescu_aeroport_mita.jpgAudiat de judecătorii Tribunalului Constanţa, Adrian Ionescu, şeful Compartimentului Energetic al Aeroportului Mihail Kogălniceanu, a explicat că a crezut că banii inscripţionaţi „mită" primiţi de la denunţătorul său sunt un semn de recunoştinţă din partea acestuia şi nicidecum şpagă.

Ieri, Adrian Ionescu, prins în flagrant în vara anului 2009 în timp ce primea 2.000 de dolari, a fost audiat de instanţa Tribunalului Constanţa. De la bun început, fostul şef de la aeroport a declarat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina sa. Pe parcursul unei lungi relatări, Ionescu a încercat să convingă instanţa că nu avea cum să ceară şpagă de la denunţătorul Virgil Enuşcă, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu, dat fiind că, prin funcţia pe care o deţinea, nu avea atribuţii de condiţionare a reluării lucrărilor efectuate de firma lui Enuşcă, astfel încât să-i poată pretinde acestuia bani. „Eu nu i-am pretins lui Enuşcă nicio sumă de bani pentru reluarea lucrărilor, pentru că nu depindea de mine acest aspect, ci de directorul tehnic Gheorghe Zamani, al cărui subordonat direct îi eram", a spus Ionescu. Totuşi, la întrebările judecătorilor, Ionescu a precizat că directorul tehnic lua astfel de decizii în baza informărilor din teren pe care le primea de la el. Cu privire la întâlnirea de la McDonald's, unde a fost realizat flagrantul în urma căruia Ionescu a fost acuzat de luare de mită, fostul şef de la aeroport a precizat că aceasta a fost iniţiată de Enuşcă. „Ne-am întâlnit doar noi doi, dar după un timp a venit şi soţia mea. Am discutat despre lucrarea efectuată de firma lui Enuşcă, el îmi cerea aprobarea să termine lucrarea, iar eu i-am zis că aştept de la Zamani hârtiile pentru aprobare. El mi-a dat plicul respectiv", a spus Ionescu. Întrebat dacă ştia ce se află în plic, dacă denunţătorul îi spusese că sunt bani în plic, pentru câteva momente bune, suspectul a păstrat o tăcere adâncă. După ce s-a recules, Adrian Ionescu a declarat că nu-şi aduce aminte dacă Enuşcă îi spusese că sunt bani. „Eu însă am deschis plicul şi am văzut că nu sunt documente, aşa cum credeam, ci sunt bani. Am luat plicul, dar eu am considerat că era un gest de recunoştinţă pentru ceea ce i-am arătat, pentru obţinerea avizelor, pentru că i-am arătat cum să facă lucrarea", a explicat individul acuzat de luare de mită. Totodată, acesta a precizat că nu a numărat banii, ci i-a înmânat soţiei plicul, care a numărat banii şi a pus plicul în poşetă. Întrebat ce a vrut să spună în convorbirile telefonice cu denunţătorul când i-a reproşat că „se gândea la mai mult", Adrian Ionescu a precizat că nu-şi mai aduce aminte. Instanţa a fixat următoarea înfăţişare pe 2 martie, dată la care vor fi citaţi primii trei martori din rechizitoriu, printre care şi denunţătorul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mihai cezar 10 Feb, 2010 11:21 LA PARNAIE CU EI.....