Un șofer a fost rănit în urma unui accident rutier pe DN 17D. Cum s-a petrecut evenimentul
Un șofer a fost rănit în urma unui accident rutier pe DN 17D. Cum s-a petrecut evenimentul
13 Apr, 2022 14:16
ZIUA de Constanta
1231
Marime text
Astăzi, 13 aprilie, pe Drumul Național 17D, pe raza localității Salva, polițiștii rutieri din Năsăud au intervenit la un accident, soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele verificări efectuate la fața locului, coliziunea a avut loc între un autoturism, condus de un bărbat de 64 de ani, din Rebrișoara și un camion condus, de un tânăr de 29 de ani, din județul Alba.
Potrivit IPJ Bistrița Năsăud, accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 64 de ani care a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Pentru aproximativ 40 de minute, traficul rutier a fost dirijat de polițiștii care au intervenit la fața locului, alternativ, pe câte un sens., a mai precizat sursa citată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii