Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:33 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

ro

21 Apr, 2024 16:12 1052 Marime text
La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 15.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați, de un bărbat, de 24 de ani, care s-a prezentat la sediul poliției, cu privire la faptul că în ziua respectivă ar fi fost implicat într-o tamponare.

Potrivit IPJ Constanța, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că, la data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 14.30, autoturismul condus de bărbatul respectiv ar fi fost lovit de un alt vehicul, condus de o femeie, de 68 de ani, pe bulevardul Aurel Vlaicu.

„În urma testării bărbatului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.


A fost întocmit dosar de cercetare penală.


Citește și: 

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii