Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:55 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unde a studiat şi ce avere are noul şef al Gărzii de Coastă (document)

ro

07 Jul, 2012 02:49 2838 Marime text
Comisarul de poliţie Leontin Cezar, adjunctul pe linie de Marină al directorului Gărzii de Coastă, conduce, de joi, instituţia. Şi asta după ce comisarul-şef Dumitru Radu, fostul şef al Gărzii, şi-a dat demisia din cauza unor presupuse probleme de sănătate. Menţionăm că am încercat să obţinem un punct de vedere de la comisarul-şef Dumitru Radu, însă acest lucru nu a fost posibil.

Noul şef al Gărzii de Coastă s-a născut pe data de 14 noiembrie 1969, este căsătorit şi are un copil. În ceea ce priveşte studiile, comisarul-şef Leontin Cezar se poate mândri cu un master la Universitatea Maritimă Constanţa, cu unul postuniversitar - management, la Centrul de Studii Postuniversitare şi Postacademice al Ministerului de Interne - Bucureşti, cu absolvirea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân" şi cu absolvirea Liceului nr. 9, Constanţa. Ca şi experienţă profesională, din 15 decembrie 2011 şi până în prezent ocupă funcţia de adjunct pentru Marină al directorului Gărzii de Coastă, din 2001 până în 2011 a fost adjunct pentru Marină al şefului Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanta, iar din 2000 până în 2001 a fost ofiţer specialist în Biroul Siguranţa Navigaţiei şi Coordonare Operativă a Inspectoratelor / Comandamentul Gărzii de Coastă. În perioada 1999 - 2000, comisarul Leontin Cezar a fost ofiţer specialist Punct Comandă Operativ- Divizionul de Nave Constanţa, iar între anii 1997 - 1999 a fost ofiţer specialist la Submarinul Delfinul, Brigada 39 Submarine Constanţa. Nu este de omis nici faptul că între anii 1994 - 1997 a fost comandantul Unităţii de Luptă Divizia 93 de Vedete Torpiloare Mangalia. Conform propriei declaraţii de avere, noul şef al Gărzii de Coastă are, din 2005, împreună cu soţia, un apartament în Constanţa, un BMW fabricat 2004 şi două credite bancare, unul de 27.000 de euro, iar cel de-al doilea în valoare de 32.000 de lei. Salariul anual al comisarului Leontin Cezar este, conform propriei declaraţii, de 43.959 de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii