Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:59 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unul a fost anchetat pentru omor Trei poliţişti de la Transporturi, trimişi în judecată pentru luare de mită

ro

21 Dec, 2012 00:35 3800 Marime text
10_mita_politist_transporturi.jpgAgentul principal de poliţie Valentin Lupaşcu din cadrul Serviciului Regional de Poliţie Transporturi - Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Cernavodă a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Alături de Lupaşcu au mai fost deferiţi justiţiei alţi doi oameni ai legii, respectiv Dumitru Costică Alexandru şi Daniel Izmeşanu. Ieri, Tribunalul Constanţa a pus în discuţie starea de arest a agentului principal Lupaşcu. Daniel Izmeşanu nu s-a aflat pentru prima dată în atenţia procurorilor, el fiind cercetat pentru omor.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că, în luna octombrie, ofiţerii de poliţie judiciară de la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa au obţinut informaţii despre faptul că o grupare de hoţi ar comite furturi repetate pe ruta feroviară Constanţa - Feteşti sub protecţia unor poliţişti de la Postul de poliţie TF Cernavodă. Mai mult decât atât, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa spun că un poliţist ar fi cerut suma lunară de 4.000 de lei reprezentantului unei firme ce asigura paza trenurilor de marfă pe ruta respectivă, în schimbul promisiunii că poliţiştii vor asigura tranzitarea în siguranţă a trenurilor pe raza lor de competenţă. „În temeiul informaţiilor obţinute, în cauză a fost autorizat de procuror un investigator sub acoperire, ca reprezentant al firmei de pază, care în urma mai multor întâlniri şi a înţelegerii anterioare, în ziua de 3 decembrie a oferit inculpatului Lupaşcu Valentin suma de 5.400 de lei, în schimbul asigurării tranzitării în siguranţă a trenurilor de marfă păzite de agenţii de pază ai firmei «mituitoare», ocazie cu care a fost constatată infracţiunea flagrantă de către ofiţerii de poliţie judiciară de la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa", conform organelor de anchetă. La scurt timp a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de omul legii pentru următoarele 29 de zile, propunere ce a fost acceptată de Tribunalul Constanţa. Ieri, Valentin Lupaşcu, Dumitru Costică Alexandru şi Daniel Izmeşanu au fost trimişi în judecată, la Tribunalul Constanţa, pentru luare de mită. După cum menţionam, Daniel Izmeşanu nu s-a aflat pentru prima dată în atenţia procurorilor, el fiind cercetat pentru omor. În 2008, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au demarat cercetările specifice după ce Izmeşanu a împuşcat mortal un tânăr pe care l-ar fi prins la furat. După luni de anchetă, organele de anchetă au decis să nu înceapă urmărirea penală faţă de Izmeşanu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii