UPDATE. Tragedie în Argeș O fetiță de 6 ani a murit după ce a fost accidentată de o mașină
UPDATE. Tragedie în Argeș: O fetiță de 6 ani a murit după ce a fost accidentată de o mașină
19 May, 2022 12:15
ZIUA de Constanta
1725
Marime text
Un accident rutier grav a avut loc pe DN 73 Mihăești.
UPDATE
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră a fost reluată total pe DN 73, în loc. Mihăești, județul Argeș, unde o minoră de 6 ani, care a traversat prin loc nepermis, a fost lovită de un autoturism.
În urma impactului aceasta a decedat.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, pe fondul traversării, o minoră de 6 ani, din Mihăești a fost accidentată de un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din Câmpulung, care se deplasa pe DN 73, pe raza localității Mihăești, din direcția Câmpulung spre Pitești.
Din păcate, a fost constatat decesul fetiței., transmite IPJ Argeș.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
Potrivit sursei citate, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care tragicul eveniment rutier a avut loc.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii