Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:50 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Vă implor, familia mea vă imploră să ne contactați” Apelul disperat al fiicei paznicului care a murit, lovit de două mașini la ieșire din Constanța

ro

11 Dec, 2020 12:18 6904 Marime text


Fiica bărbatului decedat în urma unui accident rutier produs pe 7 decembrie dimineața, la ieșire din Constanța, spre Cumpăna, face un apel disperat pe rețelele de socializare.

Tânăra dorește să pună cap la cap cum s-a petrecut accidentul unde tatăl său ar fi fost lovit o mașină care transporta militari și apoi a fost aruncat pe banda următoare și lovit de încă o mașină.
„Oameni buni, familia noastră are o mare rugăminte la voi. Luni, 7.12.2020, ora 6:07, tatăl meu, Petre Sorin, agent de pază la firma Zip Escort, a fost călcat pe trecerea de pietoni de la Auchan, de o mașina care transporta militari, mai apoi fiind aruncat spre banda 2, și lovit de o mașina marca Audi. Ulterior, el a decedat la spital. Rugămintea familiei mele pline de durere este dacă cineva a văzut această nenorocire, dacă a auzit-o, dacă știe orice legat de aceasta întâmplare, vă implor, familia mea vă imploră să ne contactați la numărul 0773801803, să ne scrieți în privat, sau să ne comentați la postare. Avem mare nevoie de aceste informații, vă rog din suflet să ne ajutați, să fiți alături de noi. Dacă o puteți face, vă rog, pentru numele tatălui meu, pentru dragul și bunul lui suflet, ajutați-ne cu ce puteți! Va suntem recunoscători pentru orice informație și vă dorim doar sănătate și sperăm să fiți puternici în aceste vremuri grele, Dumnezeu să vă ajute în toate!”, a spus fiica îndurerată
Amintim că pe 7 decembrie, în jurul orei 06.10, polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe Șoseaua Mangaliei.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-a produs pe sensul de mers Constanța - Lazu, iar impactul s-ar fi produs inițial între un autobuz, care circula pe prima bandă, și un pieton, iar ulterior pietonul ar fi fost acroșat, pe a doua bandă, de un autoturism.

Potrivit surselor noastre victima, agent de pază la o firmă de profil din Constanța, a murit la spital.

Pe 9 decembrie, fiica bărbatului posta pe pagina sa de Facebook următoarele:
„Vei fi tot timpul in inimile noastre, vei fi tot timpul in gandul nostru si te vom iubi neîncetat! Esti un suflet bun, minunat, dragul meu tată, un suflet care nu trebuia sa plece atat de devreme de langa noi, dar Dumnezeu a hotărât ca acolo sus vei fi mai bine, scumpul meu tată. Te iubim, te regretăm si știm că ai plecat la îngeri si esti bine, știm ca esti alaturi de noi la fiecare pas, chiar daca trupul tău nu o va mai face. Te iubim nespus! Dumnezeu să te odihnească în pace, tati! Cu dragoste neîncetată, familia ta îndurerată!”


Citește și
Accident rutier grav la ieșire din Constanța spre Cumpăna. Victima a decedat lovită de două mașini
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii