Vaduva neagra a atacat doua persoane
Vaduva neagra a atacat doua persoane
14 Jul, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1900
Marime text
In urma cu doua zile, la urgenta Spitalului Clinic Judetean a fost adus in stare grava un barbat de 37 de ani din Navodari care, cu putin timp inainte, fusese atacat de un paianjen.
Purtatorul de cuvant al institutiei, dr. Florian Stoian a precizat: "Pacientul prezenta dureri lombare, crampe musculare, transpiratii, lipsa de aer si stare generala alterata. A fost internat de urgenta si i s-a administrat terapia cu oxigen, antialgice, antiinflamatorii si sedative, iar acum starea bolnavului este buna". Joi dupa-amiaza, Florin Georgescu, care, de meserie este dulgher, a dorit sa repare ceva la o locuinta. Inainte sa se apuce de lucru, barbatul a dorit sa se incalte cu niste papuci mai vechi pe care ii aruncase intr-o magazie. Imediat, a simtit o intepatura dureroasa in picior. "Intr-un sfert de ora de la incident ma durea tot abdomenul si zona genitala, iar in doua ore deja nu mai puteam sa respir", a povestit tanarul aflat pe patul de spital. Dupa o noapte alba, in care nu a putut dormi din cauza durerilor si a contractiilor musculare permanente, starea bolnavului nu pare ca ar fi fost ameliorata. Medicii spun insa ca tratamentul aplicat in cazul reactiilor anafilactice devine vizibil abia dupa 24 de ore. O mare importanta o are totusi in agravarea bolii propria reactivitate la alergeni, a explicat Stoian. Inca o persoana intepata Un alt caz similar s-a petrecut in localitatea Agigea si a fost inregistrat la SCJU tot in aceasta saptamana, mai exact in urma cu patru zile. Vasile Stefanca, de 54 de ani, se afla pe camp cu animalele de care avea grija. A gasit aruncata pe jos o revista si a vrut sa o rasfoiasca, insa a fost urmarit de ghinion. Barbatul spune ca imediat ce a ridicat-o a simtit o intepatura in brat, dar nu a observat nicio insecta. A gasit totusi intre paginile revistei prafuite casuta paianjenului veninos. Deoarece muscatura s-a produs intr-unul dintre brate, de aceasta data, barbatul a simtit dureri violente in partea superioara a corpului, care au culminat cu lipsa de aer. Pentru ca se simtea foarte rau, Stefanca s-a deplasat la SCJU unde a ramas internat, insa dupa trei zile de tratament, bolnavul afirma ca durerile nu au disparut. In plus, acesta spune ca nu isi mai simte picioarele. Romanii nu detin antidotul In opinia dr. Stoian, in cazul unei reactii anafilactice, foarte mult conteaza varsta si existenta bolilor asociate. Este vorba mai ales despre afectiunile cardiace si cele pulmonare, cazuri in care intepatura paianjenului veninos poate deveni fatala. "Simptomatologia este mult mai puternica la astmatici si, in special, la cei care au ca etiologie a bolii alergia". Se pare ca, la ora actuala, doar America detine antidotul impotriva veninului acestei arahnide. In Romania si in Europa nu exista un ser specific, care odata administrat, sa inlature rapid efectele. "Noi doar ii calmam bolnavului durerea intensa pe care o resimte dupa intepatura si care produce tahicardie, cresterea tensiunii arteriale si anxietate. Riscul major care poate aparea insa este socul anafilactic, care poate conduce la deces", a explicat Stoian. In ultima luna, la SCJU, au fost inregistrate trei cazuri de pacienti care au fost intepati de paianjenul care continua sa ii ingrozeasca pe romani.Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii