Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:34 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Val de infracțiuni în județul Constanța. O persoană a fost prinsă la volan fără permis

ro

10 Mar, 2021 12:54 1829 Marime text
  • Un bărbat, de 64 de ani, care a condus fără a poseda permis de conducere în localitatea Amzacea
  • Polițiștii rutieri au constatat 5 infracțiuni, dintre care 3 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice
 
La data de 9/10 martie a.c., în intervalul orar 17.00-01.00, polițiștii formațiunilor rutiere din cadrul I.P.J. Constanța au organizat acțiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în ceea ce privește consumul de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.
 
În urma activităților, au fost controlate peste 400 de autoturisme, fiind aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice (limita contravențională), în valoare de peste 25.000 de lei.
 
De asemenea, au fost reținute 14 permise de conducere, dintre care 9 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 4 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 km/h.
 
Totodată, polițiștii rutieri au constatat 5 infracțiuni, dintre care 3 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, una de conducere fără permis și una pentru conducere cu permisul suspendat.
 
Un bărbat de 52 de ani a fost prins băut la volan, având 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat
 
La data de 9 martie a.c., în jurul orei 17.20, polițiști din cadrul Secției 4 au identificat un bărbat, de 43 de ani, care a condus un autoturism pe strada Bravilor din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
La data de 9 martie a.c., în jurul orei 19.10, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 53 de ani, care a condus un autoturism pe strada Cășăriei din orașul Hârșova, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 

La data de 9 martie a.c., în jurul orei 19.25, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 38 de ani, care a condus un autoturism pe strada Cășăriei din orașul Hârșova, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.
 
La data de 9 martie a.c., în jurul orei 21.45, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 52 de ani, care a condus un autoturism pe DJ 391, în localitatea Negrești, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
La data de 9 martie a.c., în jurul orei 21.50, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au identificat un bărbat, de 64 de ani, care a condus un autoturism pe DN 38, în localitatea Amzacea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.

  Raluca Aida ABBAS este studentă în anul II la Facultatea de Litere a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii