Valentin Vasa ramane dupa gratii
Valentin Vasa ramane dupa gratii
09 Aug, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1125
Marime text
Valentin Vasa impreuna cu alte patru persoane, care nu au fost identificate, s-au dus sa sustraga produse petroliere din conducta magistrala de transport petrolier Constanta-Pitesti * El a fost retinut numai dupa ce oamenii legii au folosit armamentul din dotare, tragand 30 de cartuse, in cauciucuri si in partile laterale ale masinii pe care o conducea
Magistratii de la Curtea de Apel Constanta au respins recursul declarat de Valentin Vasa impotriva deciziei Tribunalului prin care s-a dispus prelungirea mandatului de arestare preventiva cu inca 30 de zile. In consecinta, Vasa va ramane in continuare in arestul Politiei. In noaptea de 8 spre 9 iunie, lucratori din cadrul Directiei Generale Anticoruptie - Biroul Constanta impreuna cu efective ale Inspectoratului Judetean de Jandarmi Constanta au organizat un flagrant pentru prinderea unor persoane care furau produse petroliere din conducta magistrala de transport petrolier Constanta - Pitesti a SC Conpet SA. Ajunsi la fata locului, oamenii legii au observat in jurul orei 24.00 ca cinci persoane au inceput montarea unei instalatii artizanale cu grosimea de un tol pe conducta de transport titei, din zona localitatii Poarta Alba, operatiunea incheindu-se in jurul orei 2:30. Potrivit comunicatelor de presa transmise atat de catre jandarmi cat si de lucratorii DGA, in tot acest timp, grupul a fost monitorizat de echipele mixte de interventie dispuse in zona. Dupa finalizarea montarii instalatiei, la fata locului a sosit un camion in care se afla un bazin de zece tone, pe care cei cinci au inceput sa-l umple cu titei. Imediat, politistii au inceput sa-i someze pe cei care atentau la conducta de produse petroliere, insa, speriati de prezenta celor care le stricau operatiunea, doi dintre cei cinci s-au urcat in camion si au demarat in tromba, iar ceilalti trei au fugit pe camp. Dupa ce camionul a reusit sa demareze in tromba, cu toate efectivele pe urmele lui, soferul nu a oprit la semnalele politistilor si la somatiile prin foc de avertisment, facute de catre ofiterii DGA si jandarmi. Indivizii au fost urmariti pe DN3, pe raza mai multor localitati, pe o distanta de aproximativ cinci kilometri, insa autocamionul a trecut printr-un baraj facut in centrul orasului Basarabi, din doua autoturisme ale Jandarmeriei, avariind unul dintre ele. In cele din urma, jandarmii au fost nevoiti sa foloseasca armamentul din dotare, tragand 30 de cartuse, in cauciucuri si in partile laterale ale masinii. Ca urmare a spargerii unui cauciuc si a focurilor de arma trase asupra camionului, soferul Valentin Vasa, de 52 de ani, din Medgidia, a oprit in dreptul celui de-al doilea baraj al Jandarmeriei, in apropierea localitatii Valu lui Traian. El a fost retinut si audiat de un procuror din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, iar in final, prezentat instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii