Vantul puternic a deplasat din ancoraj o nava
Vantul puternic a deplasat din ancoraj o nava
07 Apr, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
942
Marime text
Ieri, la pranz, din cauza vantului puternic, nava de tip RO-RO "Pascani", aflata in dana Navrom din Portul Constanta, a fost la un pas de a provoca un incident naval. Datorita conditiilor meteo nefavorabile de ieri, oficialitatile Portului Constanta au emis avize de furtuna tuturor navelor din interiorul si din afara portului. Ieri, in jurul orei 11.00, nava RO-RO "Pascani", aflata acostata cu pupa in dana maritima neoperabila Navrom, a inceput sa grapeze in ancore, fiind impinsa de vantul puternic catre o alta nava acostata la acelasi cheu. Cargoul luat de vant era, initial, ancorat cu prova in fundul senalului navigabil, avand ambele ancore lasate, iar pupa era legata in parame de bintele de pe dana, vasul stand in pozitie perpendiculara pe cheu. Din cauza intensificarii puternice a vantului, la care s-a adaugat si faptul ca nava are si o suprafata velica foarte mare, s-a produs deplasarea catre bordul tribord al vasului, grapand in ancorele lasate la apa si apropiindu-se amenintator de cheu. Actiunea prompta a echipajului de pe vas a impiedicat, pana la urma, producerea unui eveniment naval, deoarece in directia de deplasare a vasului impins de vant se afla nava "Canara", care era acostata la cheu. Timp de mai multe ore, vasul a ramas imobilizat intr-un unghi in care nu putea sa afecteze navigatia din zona, asteptand un remorcher in vederea efectuarii unei manevre de repunere pe pozitia initiala.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii