Vărul cântăreței susține că Prodan ar fi fost drogat Sora Alexandrei Stan a povestit calvarul prin care a trecut artista
Vărul cântăreței susține că Prodan ar fi fost drogat: Sora Alexandrei Stan a povestit calvarul prin care
02 Oct, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2186
Marime text
Cântăreața Alexandra Stan și Marcel Prodan, fostul ei manager, pe care îl acuză că a bătut-o, au ajuns din nou în instanţă, la Judecătoria Constanța.
A avut loc un nou termen, ieri, la Judecătoria Constanța, în dosarul în care Vasile Marcel Prodan a fost deferit Justiţiei pentru că ar fi bătut-o pe cântăreaţa Alexandra Stan, din municipiul Constanţa. Şedinţa de judecată a început la ora 11.00.
La acest termen au fost audiaţi sora victimei, dar şi un văr al Alexandrei Stan.
În fața completului de judecată, sora cântăreței a precizat că, „în seara incidentului, Alexandra s-a dus la el (n.r. Marcel Prodan) acasă și a început să discute cu el despre bani, pentru că voia să știe câți are în cont. Au avut discuții în legătură cu sumele de bani care i se cuveneau“.
Sora victimei a mai povestit că Alexandra Stan ar fi avut o serie lungă de concerte și că Prodan ar fi ținut toți banii. Astfel, „în seara incidentului, sora mea s-a retras la domiciliul inculpatului pentru a-i cere socoteală. Inculpatul a băgat-o în mașină. La ieșirea din municipiul Constanța, spre Valu lui Traian, a oprit mașina și a agresat-o, moment în care au intervenit doi polițiști“, a mai spus sora cântăreței, precizând că aceste aspecte le cunoaște de la persoana vătămată.
„A doua zi, Alexandra m-a sunat și mi-a spus că se află la o cunoștință. Mi-a povestit ceea ce s-a întâmplat, astfel că m-am dus cu părinții la locuința prietenei persoanei vătămate. Alexandra prezenta leziuni în jurul ochilor și pe corp“, a adăugat sora Alexandrei Stan.
Sora victimei povestește că a mai asistat la un incident asemănător în anul 2013, atunci când o persoană ar fi sunat-o să se ducă de urgență la studioul de înregistrări, întrucât Alexandra leșinase.
„M-am deplasat la studioul de înregistrări. Am ajuns acolo, iar inculpatul și asociatul acestuia erau relaxați. Alexandra se enervase foarte tare, de aceea a și leșinat“, a mai precizat martorul.
Întrebată de avocat care era starea psihică a cântăreței, sora Alexandrei a spus: „Bineînțeles că persoana vătămată era speriată și plângea. Aproximativ o lună a stat la noi și a cerut consiliere psihologică. Și acum Alexandra urmează consiliere psihologică“.
O ultimă întrebare din partea avocatului a fost aceea dacă Alexandra Stan și Marcel Prodan au avut o relație personală, iar sora cântăreței a răspuns categoric: „Nu“.
În faţa instanţei, vărul Alexandrei Stan a declarat că, în trecut, l-ar fi văzut pe Marcel Prodan că ar fuma ţigări suspecte, lăsând astfel să se înţeleagă că impresarul ar fi fost sub influenţa substanţelor halucinogene în momentul în care ar fi agresat-o pe Alexandra Stan. Același martor a declarat ca l-ar fi surprins pe Marcel Prodan în timp ce fuma țigări cu miros de busuioc.
Amintim că, în 2013, Alexandra Stan a declarat că ar fi fost bătută de Marcel Prodan. Cântăreaţa ar fi fost salvată de un echipaj al Serviciului Rutier Constanţa. De partea cealaltă, Marcel Prodan spune că nu ar fi agresat-o pe cântăreaţă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii