Vasile Blaga, trimis în judecată sub control judiciar
Vasile Blaga, trimis în judecată sub control judiciar
28 Nov, 2016 16:13
ZIUA de Constanta
2059
Marime text



În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011-2012, în calitate de secretar general a unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale.
Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ştefan Gheorghe, vicepreşedintele respectivei formaţiuni politice (500.000 euro) şi printr-un alt intermediar (200.000 euro).
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile dispuse în cauză, respectiv cea a controlului judiciar și cea asigurătorie.
Procurorii din cadrul Serviciului teritorial Ploiești au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat față de inculpații Berdilă Horaţiu Bruno, Ştefan Gheorghe precum şi față de alte persoane.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii