Vechea groapa de gunoi a portului nu reprezinta o prioritate pentru APC
Vechea groapa de gunoi a portului nu reprezinta o prioritate pentru APCNormele europene de mediu, ignorate
Dezbaterea publica de la sediul APC a fost contestata de participanti, care sustin ca nu s-a tinut cont de prevederile legii * Spiritele s-au aprins in momentul in care participantii au remarcat ca groapa neconforma de gunoi nu era inclusa pe lista de lucrari pentru urmatorii ani * In ea sunt depozitate substante chimice care, in contact cu apa infiltrata, au dat un produs care ataca structurile din fier beton
La sediul Administratiei Portului Constanta a avut loc in cursul zilei de ieri o dezbatere publica ce a privit proiectele aflate in desfasurare in incinta portului. Lucrarile propuse pentru urmatorii ani sunt in numar de 15, toate majore si cu implicatii asupra mediului. Multe dintre ele sunt mai vechi si au fost preluate din primul proiect realizat in anul 2000. Prezentarea lor s-a facut fugitiv si nu a acoperit toate problemele, fapt ce a nemultumit o parte din participanti. Acestia au contestat locul in care s-a tinut dezbaterea. Legea privind organizarea unor astfel de evenimente presupune ca locatia sa fie un loc usor accesibil publicului, iar portul nu indeplineste in niciun caz acest criteriu. Au mai existat contestatii in privinta participantilor, considerandu-se ca in sala ar fi trebuit sa se afle reprezentanti ai Directiei Apelor Romane Dobrogea Litoral (DADL) si ai administratiilor locale din Agigea, Eforie Sud si Eforie Nord. Impactul transfrontalier al acestor proiecte a fost si el neglijat, cu toate ca viitoarele lucrari la digul de larg ne pot aduce probleme cu vecinii bulgari. Spiritele s-au incins in momentul in care s-a readus in discutie o buba mai veche a portului, si anume groapa neconforma de gunoi. Ea a fost sarita in prezentarea proiectelor de viitor, fapt ce demonstreaza ca nu i se acorda prea multa importanta cu toate ca ea reprezinta o adevarata bomba ecologica. In momentul de fata, groapa este acoperita, dar problemele ei vin din interior. De-a lungul timpului, cat a fost functionala ea "a inghitit" fel si fel de deseuri. Prin infiltrarea apei in sol si pentru ca peretii gropii nu sunt facuti din materiale care sa blocheze patrunderea apei a rezultat un amestec periculos care se pare ca ataca structurile din fier beton din care sunt facute danele portului. Reprezentantii APC-ului sustin ca totul se va termina odata cu darea in functiune pe 30 martie 2007 a statiei de tratare levigat.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp