Verificări ale polițiștilor pe raza județului Constanța. Câteva localități luate la control!
Verificări ale polițiștilor pe raza județului Constanța. Câteva localități luate la control!
19 Jan, 2025 21:32
ZIUA de Constanta
157
Marime text
- În acest weekend, în zilele de 18 și 19 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat acțiuni, pentru menținerea climatului optim de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților derulate au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost verificate 50 de vehicule, transmite IPJ Constanța.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei.
În zilele de 18 și 19 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au desfășurat acțiuni pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și prevenirea traficului și consumului de droguri.
„În cadrul activităților derulate, au fost legitimate 24 persoane, iar în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale, prevăzute cu amendă, în valoare totală de peste 3.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, două permise de conducere, pentru conducere sub influența alcoolului, respectiv depășire neregulamentară”, precizează polițiștii.
Și în Mangalia polițiștii au desfășurat o acțiune pentru menținerea climatului optim de ordine și siguranță publică, combaterea faptelor cu violență comise în stradă și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost legitimate 67 de persoane și au fost verificate 58 de vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 4.000 de lei.
Totodată, la data de 18 ianuarie a.c., în Murfatlar a fost desfășurată o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice.
În cadrul activităților derulate au fost legitimate 11 persoane și au fost verificate 5 vehicule.
„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1.200 de lei”, declară oamenii legii.
Citește și
Controale de amploare în municipiul Constanța. S-a lăsat cu amenzi și rețineri de permise de conducere
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii