Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:37 18 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veşti bune la Neurochirurgie (video)

ro

25 Nov, 2010 00:00 4255 Marime text
conferinta_spital.jpgOdată cu 1 decembrie vor avea loc schimbari esentiale în Spitalul Judeţean. În urma reorganizării propuse de conducerea unităţii, sute de cadre medicale au fost disponibilizate, unele secţii se comasează, iar altele se mută.

Este şi cazul Clinicii de Neurochirurgie, una dintre cele mai bune din ţară, care va beneficia de acum de un spaţiu adecvat.
Cel mai mare câştig: bolnavii cu grave afecţiuni neurologice la nivelul capului, măduvei sau coloanei vertebrale nu se vor mai înghesui câte patru-cinci în saloane-rezervă de două paturi. Iar pe holuri,aglomeratia nu va mai exista. Factorii de răspundere din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă promit că beneficiile permutărilor şi reorganizării se vor simţi şi în alte secţii. De peste 25 de ani, secţia de Neurochirurgie îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu neadecvat ca dimensiuni şi dotări. Cu toate acestea, specialiştii de aici nu au avut niciodată probleme de malpraxis, infecţii intraspitaliceşti sau reclamaţii din partea pacienţilor. Victimele accidentelor rutiere grave, pacienţii cu afecţiuni cerebrale sau accidente vasculare, cu toţii ajung la Clinica de Neurochirurgie. Secţia de 40 de paturi din Spitalul Judeţean deserveşte judeţele Constanţa şi Tulcea, adică peste o mie de locuitori. La care se adaugă, în timpul sezonului estival, peste un milion de turişti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • x 25 Nov, 2010 02:25 judetele constanta si tucea nu au 1000 locuitori.poate un milion.cat despre subiectul articolui cred ca spitle avem,nu avem doctori competenti.