Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:30 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi ce avere are noul şef din Serviciul de Investigaţii Criminale (document)

ro

01 Dec, 2011 01:00 4837 Marime text
02_ursa_-_sediu_IPJ.jpgLa sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a avut loc ieri concursul organizat în vederea ocupării funcţiei de adjunct al Serviciului de Investigaţii Criminale. La această testare s-a înscris doar comisarul Lorin Ioan Ursa, care a obţinut nota 8,91, fiind declarat câştigătorul concursului.

Conform declaraţiei de avere completată pe data de 19 mai 2009, comisarul Lorin Ioan Ursa nu are niciun teren, însă se poate lăuda, din 2008, cu un apartament în suprafaţă de 48 de metri pătraţi, dar şi cu un autoturism Ford Fiesta, maşină fabricată în 2008, modul de dobândire fiind „cumpărare". Fără bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, ori obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau alte asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte suma de 5.000 de euro, comisarul Ursa nu are nici cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii sau societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau altele asemenea, a căror valoare depăşeşte 300 de euro. Comisarul Lorin Ioan Ursa nu are, cel puţin declaraţie de avere din 2009, conturi/depozite bancare, fonduri de investiţii şi nici forme echivalente de economisire şi investire, cu valoare mai mare de 5.000 de euro. În ceea ce priveşte datoriile, Ursa a consemnat că, în 2008, a contractat două credite bancare în valoare totală de 91.000 de euro, iar în rubrica destinată câştigurilor anuale din salariu, omul legii a trecut suma de 34.800 de lei, în timp ce soţia sa a câştigat 16.501 lei, iar copilul a câştigat 1.500 de lei. Tot în dreptul soţiei comisarului Ursa este trecută suma de 3.076 de lei reprezentând un fond de pensii. Conform propriei declaraţii de interese, noul adjunct al SIC nu este asociat sau acţionar la societăţi comerciale, companii sau societăţi naţionale, instituţii de credit, grupuri de interes economic şi nici membru în asociaţii, fundaţii ori alte organizaţii neguvernamentale. De asemenea, Lorin Ursa a mai notat că nu are calitatea de membru în organele de conducere, administrare şi control al societăţilor comerciale, regiilor autonome, companiilor sau societăţi naţionale, instituţiilor de credit, grupurilor de interes economic, asociaţilor, fundaţiilor sau organizaţiilor neguvernamentale.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii