Vezi cine este pompierul constănţean condamnat la închisoare
Vezi cine este pompierul constănţean condamnat la închisoarePe data de 14 aprilie 2011, pe rolul Judecătoriei Mangalia a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 1403/254/2011 având ca obiect „infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (OUG nr. 195/2002)", cauză în care Daniel Michiu, de 27 de ani, sergent major în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, a avut calitatea de „inculpat". Recent, judecătorii mangalioţi l-au condamnat pe Michiu la pedeapsa închisorii de patru luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. „În baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a si b C.pen., cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81 C.pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, calculat conf. art. 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate. În baza art. 359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 189 C.pr.pen.", se mai arată în decizia magistraţilor Judecătoriei Mangalia. Decizia mai sus precizată poate fi atacată cu recurs, la Curtea de Apel. Reamintim că pe data de 26 februarie, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa, au depistat şi scos din trafic, pe DN 38, în localitatea Agigea, un automobil condus de Daniel Michiu. Ulterior, rutieriştii au descoperit că pompierul militar avea permisul de conducere reţinut din 2010, după ce a fost prins conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp