Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:57 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi cum poţi fi păcălit Mai mulţi „avocaţi" din Constanţa sunt căutaţi de poliţie pentru înşelătorii

ro

20 Dec, 2012 03:03 2151 Marime text
În perioada octombrie - decembrie 2012, mai multe persoane din Constanţa au fost înşelate printr-un mod de operare mai puţin obişnuit.

Astfel, o persoană care se recomandă drept avocat, contactează partea vătămată pe telefonul fix, la domiciliu, şi foloseşte o regie care porneşte de la un presupus accident rutier, produs din vina unui membru al familiei acesteia, în urma căruia au rezultat victime, prin aceasta încercând să-i câştige încrederea şi să o facă să accepte situaţia descrisă.

Scopul final e acela de a o determina să transfere sume cât mai mari de bani în diferite conturi, sub pretextul că acestea vor fi folosite la achitarea cheltuielilor de spitalizare pentru victimele accidentului, dar şi pentru membrul de familie care l-a provocat.

În lipsa unor modalităţi concrete de a putea intra în legătură directă cu persoana din vina căreia s-a produs accidentul (presupusul avocat insistă ca partea vătămată să nu-şi contacteze ruda implicată în accident întrucât telefoanele mobile ale acesteia au fost reţinute de poliţie sau parchet), partea vătămată acceptă transferarea sumelor de bani solicitate, având convingerea că aceasta este singura cale în care pot ajuta la eliberarea membrului de familie care ar fi provocat accidentul şi care în acele momente s-ar afla în spital, sub supravegherea autorităţilor.

Ulterior, prin verificări proprii, partea vătămată constată că situaţia prezentată de falsul avocat nu este reală şi că, astfel, a fost victima unei înşelăciuni.

Suma totală cu care au fost prejudiciate persoanele înşelate se ridică la peste 110.000 de lei, reprezentând cuantumul sumelor de bani transferate de acestea la solicitarea suspecţilor.

Poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării autorilor, aceştia riscând până la 15 ani de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

Atragem atenţia cetăţenilor să nu dea curs unor astfel de solicitări până nu se asigură că aspectele expuse sunt reale şi să sesizeze imediat Poliţia în vederea efectuării de verificări.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii