Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:35 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Cele 39 de persoane trimise în judecată au fost achitate Vezi Doamne, argumente-şoc în dosarul Portul! - Boli de nemenţionat, medicină tradiţională chineză şi scaune de senatori, „aruncate" în faţa judecătorilor

ro

13 Apr, 2012 01:38 3621 Marime text
cap_6.jpgSenatorul Banias nu a lăsat însă să treacă netaxat acest afront şi a declarat recurs împotriva hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Natura meseriei (de senator, vezi Doamne!), boli crunte ce nu pot fi făcute publice, medicină tradiţională chineză, dar şi afaceri peste hotare - toate au fost motive suficient de bune, în ochii suspecţilor din dosarul Portul în frunte cu senatorul Mircea Banias, pentru a fi cercetaţi în libertate şi fără interdicţii. Judecătorii însă au avut o cu totul altă părere, atât despre bolile suspecţilor, cât şi despre importantele sau mai puţin importantele misiuni politice care i-ar trimite pe aceştia peste hotare şi le-au respins solicitările de ridicare a interdicţiei. Ca o ironie, fără să se prezinte la proces şi fără să fie reprezentat de avocatul ales, directorul Regionalei Vamale Constanţa, Sunai Cadîr, a beneficiat de o clemenţă fără margini din partea magistraţilor instanţei supreme. Senatorul Banias nu a lăsat însă să treacă netaxat acest afront şi a declarat recurs împotriva hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În urmă cu exact o săptămână, judecătorii Curţii Supreme, în completul prezidat de magistratul Rodica Cosma şi format din judecătoarele Alina Ilie şi Angela Dragne, au deschis pentru prima dată dosarul Portul, de când acesta a fost trimis pe rolul instanţei de judecată de către procurorii anticorupţie. La momentul respectiv, instanţa supremă a decis că dosar Sunai Cadîr, şeful Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, inspectorul vamal Valentin Roşculeţ şi fostul adjunct al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Liviu Costel Bratu, sunt demni de încredere şi pot fi cercetaţi în libertate şi fără interdicţii. În acelaşi timp, o cu totul altă impresie le-au făcut-o judecătorilor restul suspecţilor, începând cu senatorul Mircea Banais şi fostul secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor Laurenţiu Mironescu, pentru care instanţa a decis menţinerea interdicţiei. Nemulţumiţi, aceştia au declarat recurs împotriva hotărârii, cot la cot cu procurorii DNA, care s-au arătat indignaţi de ridicarea interdicţiei pentru cei trei suspecţi care au beneficiat de clemenţa instanţei supreme. Recursurile promovate în cauză vor fi judecată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar decizia pe care o vor lua cei cinci magistraţi va fi definitivă.

Căsătoriţi în România

Foarte interesant, poate că este de menţionat faptul că, reprezentat de avocatul ales, printre argumentele aduse de senatorul Mircea Banias pentru a i se ridica interdicţia de a părăsi ţara (valabilă de aproape un an de zile) a fost că natura meseriei (anume de senator în Parlamentul României) îi impune deplasări în străinătate, pentru care este solicitant să ceară aprobare din partea autorităţilor de fiecare dată când vrea să păşească în afara graniţelor ţării. De asemenea, printre suspecţii care au venit cu avocaţii aleşi şi nu au vrut să se lase pe mâna apărătorilor din oficiu s-au mai numărat Adrian Sorin Pătraşcu, Valentin Ţiripan, Qing Zhang, dar şi Ali Amer. Iar în ceea ce priveşte argumentele-şoc pentru care s-a solicitat ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara, Qing Zhang a cerut să i se permită să plece din România pentru că suferă de o boală pe care nu a dorit să o facă publică. Totodată, cetăţeanul chinez a spus că vrea să se opereze şi să apeleze la medicina tradiţională din China, el fiind, de altfel, căsătorit şi având copii în România. La rândul lui, Amer Ali a invocat faptul că este administratorul unei firme în China pe care trebuie să o coordoneze, el solicitând de altfel doar o ridicare temporară a interdicţiei, de asemenea fiind căsătorit şi având copii în România. Printre marii absenţi ai procesului de la sfârşitul săptămânii trecute s-au mai numărat alături de Sunai Cadîr Aurelian Cătălin Pilcă, dar şi Dan Ioan Didilescu.

UPDATE – 07.04.2016
 
Pe data de 22 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunțat în dosar. Toate cele 39 de persoane trimise în judecată de procurorii DNA au fost achitate. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată.  
 
Minuta instanţei poate fi citită integral accesând link-ul
 
Decizie în dosarul „Portul Constanța“
Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu, achitaţi alături de celelalte 36 de persoane (MINUTĂ)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ion 13 Apr, 2012 17:33 no coment